Rute aeriene
Îmi place

Blue Air suspendă din 17 Februarie zborurile Iași – Timișoara (Actualizat)

2 februarie 2018
8256 Vizualizări
2 Comentarii
citire în 5 minute
Blue Air suspendă din 17 Februarie zborurile Iași – Timișoara (Actualizat)

Actualizare: Directorul Aeroportului din Timișoara a vorbit la Digi24 despre situație și a precizat că a aflat de la jurnaliști decizia companiei aeriene. În plus, acesta spune că Blue Air are datorii și a somat în mai multe rânduri compania pentru achitarea acestora, însă nu a primit niciun răspuns.

Dan Idolu, directorul Aeroportului Internațional „Traian Vuia”, Timișoara: ”Pur și simplu, în repetate rânduri, conform procedurilor interne și conform clauzelor contractului, la expirarea termenelor de plată, am făcut somații de plată pentru a-și achita datoriile BlueAir. De data aceasta, ultima somație de plată făcută ieri, a stârnit această discuție. Noi nu am cerut altceva, decât să ne fie achitate datoriile, fără a intra în alte discuții. Corect era ca și conducerea companiei să contacteze directorul general, pe mine, directorul comercial, pe directorul comercial să vedem despre ce este vorba, dar la acea somație a fost această atitudine despre care acum aflu de la dumneavoastră, mie nu mi-au zis nimic.”
____________
Într-un mod oarecum surprinzător, Blue Air anunță suspendarea zborurilor Iași – Timișoara cu efect din 17 Februarie printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook a companiei, mesaj pe care-l regăsiți mai jos.

ANUNȚ IMPORTANT!

Stimați pasageri,
Din cauza fricțiunilor create de către Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara suntem nevoiți să vă informăm asupra deciziei companiei Blue Air de a anula zborurile Timișoara-Iași-Cluj cu efect imediat.
Este păcat ca după o lungă colaborare să ajungem într-un asemenea punct, dar se pare că prezența companiilor românești pe piața din Romania deranjează din ce în ce mai tare.
Operarea zborurilor pe acestă rută se suspendă începând cu data de 17 Februarie 2018.

Zborurile Iași-Timișoara sunt operate cu continuare către Cluj-Napoca, Blue Air oferind astfel timișorenilor posibilitatea să zboare și până la Cluj-Napoca și mai apoi la Iași. În acest moment nu știm dacă și zborurile Iași – Cluj Napoca vor fi afectate de această decizie.

Citește și  Blue Air comandă 6 Boeinguri 737 MAX 8 de la Boeing și închiriază alte 6 Boeinguri MAX 8 și 6 Boeinguri 737-800NG de la Air Lease Corporation

Pasagerii care au achiziționate bilete de călătorie cu Blue Air pe această rută cu plecare după 17 Februarie vor avea zborurile anulate însă nu vor putea primi despăgubiri conform legislației europene din cauză că operatorul i-a anunțat cu 14 zile înainte de decolare. Cu toate acestea, pasagerii au dreptul să solicite rerutare. O opțiune de rerutare ar fi un zbor cu TAROM pe ruta Iași – București – Timișoara.

Motivul care ar putea sta la baza acestei decizii ar fi datorii pe care Blue Air ar putea să le aibă către aeroportul din Timișoara sau alți agenți economici care au contract cu compania aeriană sau o neînțelegere cu privire la tariferele și taxele percepute de aeroport.

Într-un articol publicat zilele trecute vă spuneam că, tot din cauza datoriilor, în urmă cu câteva săptămâni conducerea aeroportului din Cluj-Napoca ar fi obținut dreptul de a refuza decolarea a două aeronave Blue Air pentru mai bine de 24 de ore. Același lucru s-a întâmplat și zilele trecute la Nisa, când un Boeing 737-800 Blue Air a fost reținut la sol mai bine de 24 de ore. Potrivit presei locale, Blue Air ar mai avea datorii de peste 2 milioane de Euro și către aeroportul din Iași. Mai multe detalii aici.

Citește și  AirAsia X confirmă că prima lor destinație europeană va fi Londra, nu Barcelona și Istanbul

Ți-a plăcut acest articol? Arată-le și prietenilor tăi, sharing is caring!

Gabriel Bobon

Fondator al siteului BoardingPass.ro; Pasionat de internet, călătorii, aviația comercială, fotografie, fan Apple. A zburat cu cele mai mari avioane comerciale, Airbus A380 (Lufthansa), Boeing 747-8I (Lufthansa), Boeing 777 (Air France și Emirates), Boeing 787 (LATAM, Air France și LOT), Boeing 767 (Delta) și Airbus A350-900 (Finnair). Îi poți urmări istoricul zborurilor pe JetItUP.com.

732 postări
51 comentarii

2 comentarii

  1. Rdk

    Va fi afectat și zborul spre Cluj. Își permiteau să opereze acest zbor tocmai pt că serveau două orașe dintr-un zbor. Nu sunt suficiente pasageri doar pt Cluj încât să fie profitabil. Cumulate, cele două orașe făceau că zborul sa fie profitabil.

  2. Rdk

    *suficienti (autocorrect)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *