Ministerul Transporturilor a contribuit cu aproape 66 de milioane de lei la majorarea capitalului social al companiei aeriene de stat.
Ministerul Transporturilor contribuit, în a doua jumătate a lunii noiembrie 2024, cu 65,48 milioane lei la o nouă operațiune de majorare a capitalului social al companiei TAROM.
În urma operațiunii, potrivit Profit, compania aeriană de stat are un capital social de 325,18 milioane de lei, iar participațiile celorlalți acționari au fost diminuate.
Ministerul Transporturilor a fost singurul acționar al companiei TAROM care a contribuit la capitalizare, în timp ce ceilalți acționari ai TAROM nu și-au exercitat dreptul de subscriere.
Astfel, Longshield Investment Group (fost SIF Muntenia) deține 0,0665% din acțiunile TAROM, ROMATSA deține 0,9807% și Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) deține 1,1509% din companie.
Restul de 97,8019% din acțiunile companiei TAROM sunt deținute de Statul Român prin Ministerul Transporturilor.
La 31 decembrie 2023, compania aeriană de stat avea un capital social de 2.259.701.240 lei, însă acționarii TAROM au aprobat diminuarea acestuia cu 2 miliarde de lei în luna mai a acestui an.
Din anul 1999 până la finalul anului 2023, acționarii TAROM au contribuit cu peste două miliarde de lei la capitalizarea companiei aeriene de stat.
În anul 2023, TAROM a raportat pierderi de 87,1 milioane de lei, o cifră de afaceri de 1,259 miliarde de lei și 2,3 milioane de pasageri transportați, detalii aici.
» 🏢 Detalii complete despre compania aeriană TAROMnou
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.