Cât te costă și cum devii însoțitor de bord?

După aproape doi ani de pandemie, meseria de însoțitor de bord a revenit în atenția publicului larg datorită numărului mare de sesiuni de recrutare care au loc în țara noastră.

În această perioadă companiile aeriene din România și alte țări recrutează intens însoțitori de bord deoarece majoritatea restricțiilor au fost ridicate și lumea își dorește să zboare din nou.

Așadar, aceasta este o ocazie bună să vă alăturați industriei dacă vă place să zburați și vreți să fiți și plătiți pentru asta.

Meseria de însoțitor de bord nu necesită studii speciale, însă pentru a o practica este necesar să obțineți atestatul EASA pentru însoțitori de bord.

Acest atestat este eliberat în România de Autoritatea Aeronautică Civilă și este recunoscut la nivel internațional.

Însă, pentru a-l primi este necesar să studiați și să treceți examenul de certificare, iar cu toate acestea Hi Wings vă poate ajuta.

Compania Hi Wings organizează lunar cursuri de pregătire pentru însoțitori de bord, cursuri care vă vor ajuta să obțineți toate certificările necesare pentru a deveni membru al echipajului de cabină într-o companie aeriană.

Hi Wings este un centru de pregătire însoțitori de bord din București acreditat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR).

Echipa centrului este formată din oameni tineri, iubitori de aviație, care au zburat, care cunosc secretele acestei meserii și care vă vor îndruma și pe voi prin experiența acumulată în cei peste 20 de ani de activitate în domeniu.

O parte dintre aceștia profesează și în prezent în industrie, fapt ce aduce un plus de actualitate cursurilor pe care le oferă.

Câteva motive ca să colaborezi cu Hi Wings

  • vă oferă un curs de formare însoțitor de bord pe o durata de 3 săptămâni în centrul propriu de pregătire din București;
  • vă planifică la vizita medicală, după înscrierea la curs;
  • o să fiți însoțiți la simulatorul pentru situații de urgentă, care se va desfășura la Școala Superioară de Aviație Civilă din București;
  • se ocupă de planificarea și achită taxa pentru examenul de obținerea licenței de la AACR.

Pe lângă acestea, dacă nu sunteți din București, Hi Wings vă asigură cazarea și transportul pe perioada școlarizării.

De asemenea, Hi Wings vă ajută să vă creați CV-ul european, cu care vă veți prezenta la angajare. În plus, îți oferă și o sesiune foto profesională.

Pe site-ul centrului de pregătire Hi Wings puteți afla mai multe detalii despre cursurile de însoțitor de bord și informațiile de contact ale centrului de pregătire.

(articol sponsorizat)


⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.



Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

TAROM a vândut cele patru Boeinguri 737-300 pe care le deține

Articolul următor

Exclusiv Wizz Air va zbura din București spre trei destinații din Arabia Saudită

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share