Incident Două avioane Wizz Air s-au ciocnit la sol la Suceava (foto)

Două avioane ale companiei Wizz Air s-au ciocnit marți după-amiază pe aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Airbusurile A320 care urmau să opereze în după-amiaza zilei de 14 martie 2023 zboruri din Suceava au fost avariate la sol, pe aeroportul „Ștefan cel Mare”.

Incidentul a avut loc în timp ce unul dintre cele două Airbusuri efectua manevre la sol pe platforma aeroportului aeroportului sucevean.

Astfel, avionul înmatriculat 9H-WBV a lovit ușor cu vârful aripii profundorul de pe coada Airbusului A320 înmatriculat HA-LWZ.

Al doilea avion implicat în incident era parcat pe platforma aeroportului din Suceava și nu avea pasageri la bord.

Nu au existat victime, însă, din cauza incidentului, zborul din Suceava spre Dortmund, și posibil și cel spre Londra LTN, a fost anulat.

Numărul pasagerilor care se aflau la bordul avionului care urma să decoleze la 14:20 spre Dortmund e necunoscut, însă aceștia au fost debarcați din avion.

Cele două Airbusuri A320 care s-au ciocnit pe aeroportul sucevean vor rămâne la sol câteva zile deoarece lucrările de reparații pot dura 2-3 zile.

Avionul înmatriculat HA-LWZ, în care nu se aflau pasageri, nu era programat să opereze zboruri, acesta fiind deja reținut la sol în ziua incidentului din cauza altor probleme tehnice.

Cauzele și modul în care s-a produs acest incident aviatic vor fi stabilite în urma unei investigații.

Actualizare, 14 martie 2023, ora 18:00

Potrivit informațiilor BoardingPass, Wizz Air va trimite în seara zilei de marți un Airbus A320 (HA-LYP) de la Iași la Suceava. Acest avion va decola la ora 16:30 din Iași și va ateriza pe aeroportul din Suceava 24 de minute mai târziu, la ora 16:54.
Ulterior, avionul va opera zborul Wizz Air W63615 dintre Suceava și aeroportul Luton din capitala Marii Britanii, și returul.

Actualizare, 14 martie 2023, ora 19:50

Al doilea avion care va fi trimis de Wizz Air la Suceava este tot un Airbus A320, înmatriculat 9H-WBJ. Acesta a fost mutat tot marți seară din Katowice (Polonia) pe aeroportul sucevean, iar ulterior a operat zborurile companiei low-cost dintre Suceava și Dortmund.

Contrar informațiilor publicate anterior, avionul care a cauzat acest incident nu era tractat, ci era autopropulsat. Informația eronată a fost ștearsă din articol.

Actualizare, 15 martie 2023, ora 11:15

Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) va investiga incidentul în care au fost implicate cele două avioane ale companiei low-cost. Potrivit AIAS, la bordul avionului care urma să decoleze din Suceava spre Dortmund se aflau 176 de pasageri și membrii echipajului. Nu au existat victime.

Investigatorii AIAS se deplasează la fața locului pentru desfășurarea activităților specifice de investigații privind siguranța, conform prevederilor legale”, transmite Autoritatea.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Exclusiv Dan Air (România) va inaugura 12 rute regulate spre București în iunie 2023

Articolul următor

AeroItalia s-a răzgândit: Roma – București și Bacău din iunie 2023

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share