EL AL Airlines mută în decursul zilei de 20 iunie 2025 trei avioane de la aeroportul din Tel Aviv (Israel) la aeroportul „Aurel Vlaicu” (Băneasa) din București.
Actualizare, 23 iunie 2025, ora 19:30:
În după-amiaza zilei de luni, 23 iunie 2025, EL AL Airlines a mai mutat un Boeing 737-800NG de la aeroportul din Tel Aviv (Israel) la aeroportul „Aurel Vlaicu” (Băneasa) din București.
În prezent, compania aeriană israeliană are acum cinci avioane parcate pe cele două aeroporturi din București: un Boeing 787 Dreamliner la Otopeni și patru Boeinguri 737NG la Băneasa.
Compania aeriană israeliană a decis să aducă pe aeroportul secundar din capitala României trei avioane de tip Boeing 737NG din flota sa. Acestea vor ateriza În București în după-amiaza zilei de vineri, 20 iunie 2025.
La bordul celor trei avioane EL AL Airlines nu vor fi pasageri, doar echipajele de zbor, potrivit surselor BoardingPass.
Două dintre acestea ar urma să fie parcate la aeroportul „Aurel Vlaicu” (Băneasa) din București până în seara zilei 21 iunie, iar al treilea va pleca la Tel Aviv în dimineața zilei de 22 iunie 2025.
În data de 13 iunie 2025, aproape toate avioanele civile au fost mutate de pe aeroporturile din Israel spre alte aeroporturi din regiune, însă în ultimele zile EL AL Airlines a operat mai multe zboruri de repatriere.
Acesta este și motivul din cauza căruia cele trei avioane din flota companiei aeriene israeliene care vor fi aduse la București s-au aflat pe aeroportul din Tel Aviv (Israel).
EL AL Airlines a mai mutat în 13 iunie 2025 un Boeing 787 Dreamliner și un Boeing 737-800NG de la Tel Aviv (Israel) la București, detalii aici.
Boeingul 737-800NG care a fost adus în 13 iunie în capitala României a părăsit Bucureștiul zilele trecute, fiind apoi utilizat de EL AL Airlines pentru operarea unor zboruri de repatriere din Europa spre Tel Aviv (Israel).
De asemenea, tot în 13 iunie 2025 au mai fost mutate pe aeroporturile din București și Craiova alte nouă avioane civile, care aparțin companiilor aeriene românești.
În prezent, companiile aeriene nu mai zboară spre și dinspre aeroporturile din Israel din cauza conflictului militar. Totuși, EL AL Airlines a operat în ultimele zile un număr redus de zboruri pentru a transporta cetățenii israelieni din Europa în Israel.
Astfel de zboruri au decolat de pe mai multe aeroporturi europene, însă nu și din țara noastră.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.