Etihad amână pentru a doua oară data la care va opera primul său zbor regulat de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe) spre București.
Compania aeriană emirateză a revenit din nou asupra planurilor sale care privesc ruta regulată dintre aeroportul din capitala Emiratelor Arabe și aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București.
Etihad anunțase prima sa rută regulată spre România în vara anului 2025, iar debutul zborurilor fusese planificat să aibă loc la finalul lunii martie 2026.
Câteva luni mai târziu, în octombrie 2025, aceasta a decis să amâne debutul zborurilor cu șase luni, ruta urmând a fi operată din august 2026.
Acum, compania aeriană a reprogramat data primului zbor, inaugurarea rutei urmând să aibă loc în data de 21 decembrie 2026.
De asemenea, Etihad a decis să reducă și frecvența cu care va zbura între capitalele Emiratelor Arabe și României, de la patru la un zbor pe săptămână.
Din a doua săptămână a lunii aprilie 2027, compania aeriană planifică să opereze cinci zboruri pe săptămână între Abu Dhabi și București.
Totuși, nu este exclus ca până la debutul sezonului de vară 2027 Etihad să intervină pe planificarea primei sale rute regulate operată spre România.
Avioanele cu care Etihad ar urma să zboare la București sunt de tip Airbus A321 și pot transporta opt pasageri în clasa business și 188 în clasa economică.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.











