Fly Lili, înregistrată în România, va închiria pe termen lung de la Carlyle Aviation două avioane produse de Airbus.
Compania aeriană românească ar urma să recepționeze în perioada următoare două Airbusuri A320. Acestea vor fi închiriate de la compania de leasing Carlyle Aviation.
Cele două Airbusuri au fost asamblate în anii 2004, respectiv 2005 și, în prezent, nu se află în serviciul comercial.
Airbusul A320 cu număr de serie (MSN) 2359 a fost operat anterior de cinci companii aeriene din SUA, Europa, India și Brazilia, iar odată ajuns în flota Fly Lili va fi înmatriculat YR-LIB.
Ultima companie car l-a operat a fost defuncta ITA Transportes Aéreos din Brazilia, iar din vara anului 2022, acest A320 este parcat pe aeroportul din Tucson (SUA).
Al doilea avion are număr de serie (MSN) 2422 și a fost operat în trecut de patru companii aeriene din Statele Unite și Coreea de Sud.
Avionul este parcat din octombrie 2022 pe aeroportul Castellon (Spania), iar înmatricularea acestuia în România va fi, potrivit surselor BoardingPass, YR-LIA.
Propulsia celor două Airbusuri A320 este asigurată de motoare V2527 produse de International Aero Engines (IAE).
Fly Lili mai are în flotă, conform Autorității Aeronautice Civile Române (AACR), un Airbus A320 înmatriculat YR-LIL.
Acest avion a fost asamblat în 1993 și este parcat de câțiva ani pe aeroportul din Varna (Bulgaria), iar Fly Lili nu a operat nici un zbor cu acesta.
În trecut oficialii companiei au vorbit despre intenții de a opera și avioane de tip Airbus A300 în versiune cargo și Embraere E145, însă aceste planuri nu s-au materializat.
Detalii despre rutele pe care compania aeriană va zbura și când își va începe operațiunile aeriene sunt, momentan, necunoscute.
ℹ️ Înainte de a fi publicate pe site, informații din această știre au apărut în exclusivitate pe contul de Twitter al autorului.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.