Compania aeriană Fly Lili (România) va recepționa în perioada imediat următoare al treilea său avion, un Airbus de tip A320.
Al treilea avion care intră în flota Fly Lili va ajunge în țară în zilele următoare și va fi recepționat de compania aeriană românească.
Acesta este de tip Airbus A320, la fel ca celelalte două avioane deja operate de Fly Lili, a fost deja vopsit și va fi înmatriculat YR-LIB.
Informații complete despre acest avion am publicat, în exclusivitate, la începutul lunii februarie 2023 în acest articol.
Acum, după mai multe luni petrecute pe aeroportul din Tucson (SUA), în decursul zilelor de vineri-duminică a fost mutat din Statele Unite în Europa.
În primă fază avionul a zburat pe ruta Tucson (SUA) – Bangor (SUA) – Keflavik (Islanda) – Shannon (Irlanda), iar apoi va fi adus marți pe aeroportul din Craiova.
Acesta este primul avion care intră în flota Fly Lili care este vopsit complet în schema companiei aeriene românești și a fost botezat „Ferdinand”.
Airbusul A320 înmatriculat YR-LIL, care este parcat pe aeroportul din Varna (Bulgaria) și are șanse minime să fie introdus în serviciul comercial, este vopsit complet alb.
Al doilea avion, de același tip, înmatriculat YR-LIA, este alb, iar pe fuzelajul său au fost aplicate doar abțibilduri cu denumirea și sigla Fly Lili.
Pe lângă cele trei Airbusuri A320, compania aeriană ar urma să mai preia în perioada următoare și un Airbus A319 care a fost asamblat în 2008.
Compania aeriană Fly Lili a fost fondată în 2021 de către Jurgen Faff și Eugen Ciobanu, iar în luna octombrie a aceluiași an a obținut Certificatul de Operator Aerian.
În martie 2023, Eugen Ciobanu a renunțat la cota de 10% deținută de companie, iar sibianul Jurgen Faff a devenit unicul asociat al acesteia.
Cu toate acestea, Fly Lili a început să zboare abia în aprilie 2023, iar în prezent operează doar zboruri charter din România spre destinații de vacanță din Turcia și Tunisia.
De la data de 20 mai 2023, în anumite zile ale săptămânii, aceasta mai operează zboruri din Antalya (Turcia) spre destinații din Europa pentru compania turcă Southwind Airlines.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.