Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 14 octombrie, condițiile de acordare a garanției de stat pentru compania Blue Air.
Potrivit comunicatului de presă, Guvernul a dat aviz favorabil hotărârii înaintată de Ministerul Finațelor Publice pentru acordarea garanției de stat aferentă împrumutului în valoare de 300 de milioane de lei pe care Exim Bank urmează să-l acorde companiei Blue Air.
Acest împrumut are rolul de a compensare pierderile economice suferite în contextul pandemiei de COVID-19 și a fost aprobat cu acordul Comisiei Europene.
Referitor la împrumut, Oana Petrescu, CEO Blue Air, le transmitea angajaților companiei la începutul acestei săptămâni că este încrezătoare asupra faptului că Guvernul va da aviz favorabil cererii iar procesul va fi finalizat până la finele lunii octombrie.
„În momentul de față avem totul pregătit pentru a putea finaliza acest proces în câteva zile de la aprobarea HG. Având în vedere modul în care s-a desfășurat colaborarea de până acum cu MFP, suntem moderat optimiști că întregul proces va fi finalizat cel târziu la sfârșitul lunii octombrie, moment în care vom putea să plătim integral și restanțele din salariile datorate pentru lunile iulie – septembrie,” scria Oana Petrescu luni.
Cu toate acestea, din 19 octombrie peste 500 de angajați Blue Air vor fi trimiși în șomaj tehnic până în 31 martie 2021 iar în sezonul de iarnă compania va opera doar șase avioane.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.