BoardingPass.ro is for sale! Contact us

Hainan Airlines va zbura din Beijing către Belgrad

Hainan Airlines, cea mai mare companie aeriană privată din China, după mărimea flotei și cota de piață, va lansa peste 10 rute noi internaționale în acest an, iar Belgrad ar putea fi una din noile destinații.

Conform ExYU Aviation, prim-ministrul Serbiei, Aleksandar Vucic a declarat recent că se așteaptă să fie stabilită o înțelegere cu această companie aeriană pentru a opera zboruri din Belgrad către Beijing.

“Air Serbia nu este acum in poziția necesară pentru a zbura spre China direct. Din cauza acestui fapt am solicitat companiilor aeriene chineze să facă ele acest pas și suntem foarte aproape de a obține un rezultat favorabil,” a declarat prim-ministrul Serbiei.

Luna trecută, Aleksandar Vucic a purtat discuții despre aceste zboruri cu reprezentanții HNA Aviation, compania care detine printre altele și Hainan Airlines, în timpul evenimentului Davos World Economic Forum.

Dorința de deschidere a acestei rute a venit după ce Serbia și China au semnat un acord comun prin care cetățenii celor două țări pot călători fără vize. În această săptămână, președintele sârb va efectua o vizită oficială de două zile în China și conform presei, la finalul acestei săptămâni vom afla mai multe detalii despre zborurile Belgrad – Beijing

“Comparativ cu 2016, tot mai multe țări lucrează la simplificarea procedurilor de eliberare a vizelor pentru cetățenii chinezi, fie că vorbim despre implementarea vizei digitale, reducerea taxei de viză și scurtarea timpului de așteptare necesar pentru eliberarea vizei,” a afirmat Sun Jianfeng, Presedintele Hainan Airlines.

Presa sârbă mai precizează și faptul că HNA Group a licitat, alături de un consorțiu chinez, pentru concesionarea aeroportului Nikola Tesla din Belgrad pe o perioadă de 25 de ani și mai dorește deschiderea unui centru regional de training pentru piloți.

La finele anului trecut, HNA Group deținea o flotă compusă din peste 1250 de aeronave, opera peste 1100 de rute aeriene interne și internaționale, zburând către nu mai puțin de 270 de orașe și transportă peste 92 de milioane de pasageri anual.

Grupul chinez operează și are sub management Hainan Airlines, Tianjin Airlines, Beijing Capital Airlines, Deer Jet, Lucky Air, West Air, Fuzhou Airlines, Urumqi Air, Beibu Gulf Airlines, Yangtze River Airlines, Guilin Airlines, Chang’an Airlines, Africa World Airlines și Aigle Azur.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Ofertă TAROM: zboruri interne de la 39EUR și internaționale de la 79EUR + concurs

Articolul următor

RUTĂ NOUĂ: Craiova – Tel Aviv cu Wizzair din 19 Iunie și mai multe zboruri din București către această destinație

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • a accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • a fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share