HiSky a operat în 7 iunie 2024 primul său zbor dintre București și New York (SUA), aceasta fiind prima sa rută lung-curier operată regulat.
Compania aeriană HiSky, înregistrată și certificată în România, a inaugurat prima sa rută lung-curier, operată de la aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București spre aeroportul JFK din New York (SUA).
Zborul operat de HiSky în dimineața zilei de vineri, 7 iunie 2024, este primul zbor dintre România și SUA efectuat de către o companie aeriană românească după o pauză de 21 de ani.
De asemenea, acest zbor marchează și reluarea zborurilor comerciale regulate dintre cele două aeroporturi, ruta București – New York JFK fiind operată până în 2009 de către Delta Air Lines.
Acum, HiSky va zbura de patru ori pe săptămână între cele două orașe, până la finele lunii octombrie 2024. În sezonul de iarnă 2024/5, care debutează la finalul lunii octombrie 2024, vor fi disponibile trei zboruri pe săptămână.
Zborurile sunt operate cu un avion de tip Airbus A330-200, care poate transporta 24 de pasageri în clasa business și 250 de pasageri în clasa economică.
Durata zborurilor de la București spre New York este de circa zece ore, iar returul spre cel mai mare aeroport din România are o durată de aproximativ nouă ore.
HiSky oferă conexiuni pe aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București pentru zborurile de la și spre New York (SUA) cu aeroporturile din Cluj Napoca, Timișoara, Chișinău (Republica Moldova) și Tel Aviv (Israel).
Ruta București – New York va fi, pentru moment, singura rută regulată lung-curier operată din țara noastră, însă HiSky intenționează să zboare și spre Canada, detalii aici.
» 🏢 Detalii complete despre compania aeriană HiSkynou
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.