HiSky va opera trei zboruri din Iași spre Istanbul în martie 2022

Airbus A320 HiSky (YR-SKY) / Foto: Marius Gerber

HiSky a anunțat joi faptul că în a doua jumătate a lunii martie 2022 va opera trei zboruri dus-întors din Iași spre Istanbul.

Contrar informațiilor oficiale, în presă această veste a fost anunțată ca și cum ar fi vorba despre o rută nouă regulată.

Însă, HiSky va zbura din Iași spre aeroportul principal din Istanbul, și retur, doar în 19, 22 și 26 martie 2022.

Această informație e confirmată de datele din sistemul de rezervări al HiSky, dar și se reprezentanții companiei aeriene.

Biletele pentru zborurile operate de compania aeriană între cele două orașe în cele trei zile din martie 2022 au un preț de pornire de 50 de euro/sens.

În prezent HiSky operează zboruri comerciale regulate din Iași spre Dublin, Paris BVA și Milano BGY, însă zborurile spre ultimele două destinații pot fi rezervate doar până la finalul lunii martie 2022.

Rutele Iași – Paris BVA și Iași – Milano BGY au fost anunțate de HiSky imediat după ce spațiul aerian al Moldovei a fost închis, acestea fiind anterior operate din Chișinău.

Pe ruta Iași – Istanbul nu operează zboruri comerciale regulate nici o altă companie aeriană.

În trecut HiSky a mai operat astfel de zboruri ocazionale și pe ruta Cluj Napoca – Chișinău.



Total
6
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare
Total
6
Share