Compania românească Intervenții Active în Atmosferă (IAA) a recepționat oficial primul avion echipat și destinat creșterii precipitațiilor în România.
Primul şi singurul avion din România care poate aduce modificări în atmosferă, menit să însămânțeze norii pentru creșterea precipitațiilor, a fost recepționat oficial de către Intervenții Active în Atmosferă (IAA).
Avionul de tip Beechcraft C90A King Air, înmatriculat YR-CSA, a fost special modificat și este echipat cu tehnologie de ultimă oră pentru astfel de misiuni. Acesta are la bord un sistem de comunicații performant.
Emil Sârbu, directorul general al Intervenții Active în Atmosferă (IAA), afirmă că avionul, la mâna a doua, a costat 5 milioane de dolari şi a fost achiziționat cu credit bancar, potrivit Agerpres.
Directorul general al IAA a precizat că, pentru serviciile companiei, trebuie încheiat contract pentru sezonul respectiv, iar aceasta va interveni când este nevoie, la un preț de minimum 2 euro/hectar.
„Clienții noștri pot fi și operatorii privați, dar cu aprobare de la Ministerul Agriculturii, asta e obligatoriu, pentru că, potrivit Legii 73/2008, nu se pot face activități de intervenție activă fără acordul Ministerul Agriculturii”, a declarat oficialul companiei.
IAA va achiziționa încă trei avioane asemănătoare, iar ritmul de livrare și sosire acestora în țară fiind de un avion pe an, conform reprezentanților companiei.
Avioanele companiei Intervenții Active în Atmosferă (IAA) sunt adaptate pentru a putea transporta torțe fumigene pe aripi și cartușe ejectabile pe partea inferioară a acestora.
Intervențiile asupra sistemelor noroase în vederea stimulării precipitațiilor și de combatere a grindinei, utilizând avioane, sunt realizate prin însămânțarea părții superioare a norului și însămânțarea bazei norului.
Însămânțarea părții superioare a norului constă în injectarea directă a nucleelor de cristalizare în această zonă, iar cea la baza norului implică dispersarea nucleelor de condensare în partea inferioară a norului.
În prezent, IAA are trei piloți cu certificări și calificări speciale, pregătiți exclusiv pentru misiuni de intervenție în atmosferă, care implică zborul direct în structura norilor.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.