Incidente aviatice
Îmi place

INCIDENT: Un Boeing 777 Korean Air a fost escortat de avioane de vânătoare germane după ce a pierdut contactul cu solul

16 iulie 2017
9669 Vizualizări
0 Comentarii
citire în 2 minute
INCIDENT: Un Boeing 777 Korean Air a fost escortat de avioane de vânătoare germane după ce a pierdut contactul cu solul

Un Boeing 777-300ER al operatorului Korean Airlines, înmatriculat HL8011, care efectua zborul KE917 pe ruta Seul – Zurich cu 211 pasageri la bord a fost escortat sâmbătă seara de două avioane de vânătoare germane după ce piloții au pierdut contactul cu controlorii de trafic aerian.

La scurt timp după ce piloții avionului au setat pe transponder SQUAWK 7600, codul prin care controlorii de trafic aerian sunt anunțați că avionul a rămas fără mijloace de comunicare, Forțele Aeriene Germane au ridicat de la sol două avioane Eurofighter care au interceptat Boeingul în zona Berlinului și mai apoi l-au escortat până la Stuttgart, conform procedurilor de siguranță.

În ciuda faptului că destinația avionului era Zurich, acesta a aterizat în orașul german aflat la aproximativ 150 de kilometri față de destinație, iar pasagerii au fost transportați în această dimineață cu autobuze către Zurich, Elveția.

Citește și  Boeing 747-8 VIP - mai mult decât o aeronavă superjumbo

Boeingul 777-300ER a rămas azi-noapte la Stuttgart pentru verificări suplimentare și a decolat către Zurich astăzi în jurul orei prânzului.

În urma acestui incident, oficiali ai poliției din Germania au declarat că au primit peste 250 de apeluri prin care locuitorii din zona orașului Stuttgart au raportat zgomotul produs de cele două supersonice.

Foto: @Klzer_Manu

Ți-a plăcut acest articol? Arată-le și prietenilor tăi, sharing is caring!

Gabriel Bobon

Fondator al siteului BoardingPass.ro; Pasionat de internet, călătorii, aviația comercială, fotografie, fan Apple. A zburat cu cele mai mari avioane comerciale, Airbus A380 (Lufthansa), Boeing 747-8I (Lufthansa), Boeing 777 (Air France și Emirates), Boeing 787 (LATAM, Air France și LOT), Boeing 767 (Delta) și Airbus A350-900 (Finnair). Îi poți urmări istoricul zborurilor pe JetItUP.com.

623 postări
44 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *