Știri
Îmi place

Korean Air a anunțat că va introduce taxe de „no-show” pentru pasageri

31 august 2016
6618 Vizualizări
0 Comentarii
citire în 2 minute
Korean Air a anunțat că va introduce taxe de „no-show” pentru pasageri

Korean Air a anunțat că va introduce taxe de „no-show” pentru pasagerii care nu reușesc să anunțe la timp faptul că nu mai au nevoie de o rezervare de zbor.

Korean Air a confirmat că taxele vor fi aplicate biletelor cumpărate de la 1 octombrie pentru pasagerii care fie nu anulează rezervarea lor înainte de ora de plecare sau care nu se vor îmbarca după ce check-in-ul a fost finalizat.
Pasagerii care nu reușesc să se prezinte pentru zborurile spre/din America de Nord, America Latină, Europa și Oceania, pe rute cu distanțe lungi vor fi taxați cu 120 USD.

Cei care zboară spre/dinspre sud-estul și sud-vestul Asiei pe distanțe medii (cu excepția celor clasificate drept cursă lungă), vor fi taxați cu 70 USD iar între Coreea și Japonia/China sau între Japonia și China pe distanțe scurte taxa de neprezentare va fi de 50 USD.

Citește și  TAROM mărește numărul frecvențelor spre Stockholm

Pasagerii care au achiziționat bilete prin programele de fidelizare și nu se vor prezenta la zbor vor avea 12000, 7000 sau 5000 de mile deduse din conturile lor, calculate în funcție de durata și lungimea zborului la care nu s-au prezentat. Pentru zborurile interne vor fi deduse 500 mile.
Pentru copiii sub 2 ani care nu ocupă un scaun taxa nu este aplicabilă.

Korean Air aplică taxa de neprezentare pentru zborurile interne încă din octombrie 2008 asfel locurile anulate au putut fi oferite clienților de pe lista de așteptare, minimizând locurile rămase libere.

Noua politică „no-show” a transportatorului corean se aliniază cu multe alte linii aeriene la nivel mondial, inclusiv Singapore Airlines, Emirates și JAL.

Ți-a plăcut acest articol? Arată-le și prietenilor tăi, sharing is caring!

Gabriel Bobon

Fondator al siteului BoardingPass.ro; Pasionat de internet, călătorii, aviația comercială, fotografie, fan Apple. A zburat cu cele mai mari avioane comerciale, Airbus A380 (Lufthansa), Boeing 747-8I (Lufthansa), Boeing 777 (Air France și Emirates), Boeing 787 (LATAM, Air France și LOT), Boeing 767 (Delta) și Airbus A350-900 (Finnair). Îi poți urmări istoricul zborurilor pe JetItUP.com.

642 postări
44 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *