Știri
Îmi place

Lufthansa devine prima și singura companie aeriană din Europa certificată cu 5 stele Skytrax

4 decembrie 2017
3254 Vizualizări
0 Comentarii
citire în 3 minute
Lufthansa devine prima și singura companie aeriană din Europa certificată cu 5 stele Skytrax

Astăzi este sărbătoare mare în Germania! Lufthansa a primit astăzi ”upgrade” de la 4* la 5* Skytrax. Organizația a acordat această distinsă onoare doar altor nouă companii aeriene din lume, enumerate mai jos, iar compania aeriană germană devine astfel a zecea și prima și singura companie aeriană din Europa care a primit această certificare.

Ratingul de 5 stele Skytrax recunoaște cea mai bună performanță generală evidențiată prin calitatea și excelența în ceea ce privește produsele și serviciile oferite clienților săi. Un alt aspect important îl reprezintă și aeronavele din flotă.

Acest premiu este o recunoaștere bine meritată a eforturilor noastre majore de a face Lufthansa una dintre companiile aeriene premium din lume„, declară Carsten Spohr, președintele Consiliului de Administrație al Deutsche Lufthansa AG. „Am făcut mari investiții în flota noastră, am actualizat toate cabinele aeronavelor, am introdus servicii digitale, am deschis noi lounge-uri și am îmbunătățit serviciul la bord și la sol. Combinația ofertelor premium cu calitatea și profesionalismul angajaților noștri a făcut ca Lufthansa să câștige statutul de companie aeriană de cinci stele„, adaugă Spohr. „Toată lumea din cadrul companiei poate fi mândră de această certificare, în special de colegii noștri din cabine și cockpituri dar și cei de la sol care îndeplinesc promisiunea noastră de a oferi servicii premium și de a interacționa profesional în fiecare zi cu pasagerii noștri. Sunt convins că cel mai important factor în obținerea celei de-a cincea stea a fost că avem cei mai buni angajați.

Citește și  Lufthansa abandonează planurile de achiziție a SAS Scandinavian Airlines

Alte companii certificate cu 5* Skytrax:
– ANA All Nippon Airways (Japonia);
– Asiana Airlines (Coreea de Sud);
– Cathay Pacific Airways (Hong Kong)
– Etihad Airways (UAE);
– EVA Air (Taiwan);
– Garuda Indonesia (Indonezia);
– Hainan Airlines (China);
– Qatar Airways (Qatar);
– Singapore Airlines (Singapore).

Ți-a plăcut acest articol? Arată-le și prietenilor tăi, sharing is caring!

Gabriel Bobon

Fondator al siteului BoardingPass.ro; Pasionat de internet, călătorii, aviația comercială, fotografie, fan Apple. A zburat cu cele mai mari avioane comerciale, Airbus A380 (Lufthansa), Boeing 747-8I (Lufthansa), Boeing 777 (Air France și Emirates), Boeing 787 (LATAM, Air France și LOT), Boeing 767 (Delta) și Airbus A350-900 (Finnair). Îi poți urmări istoricul zborurilor pe JetItUP.com.

675 postări
46 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *