FOTO Primele Airbusuri A318 TAROM sunt în proces de dezmembrare

Două dintre cele patru Airbusuri A318 cumpărate de o companie britanică de la TAROM sunt acum în proces de dezmembrare la aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București.

Recent, 3Top Aviation Services a achiziționat de la compania aeriană de stat cele patru avioane Airbus A318, pe care aceasta le-a deținut din 2006, așa cum am relatat anterior.

Trei dintre cele patru avioane au fost retrase din serviciul comercial cu mai mult timp în urmă, iar cel de-al patrulea avion Airbus A318 va efectua ultimul zbor comercial la sfârșitul lunii octombrie 2024. Mai multe detalii pot fi găsite aici.

Imediat după finalizarea tranzacției, două dintre avioanele Airbus A318 TAROM, înmatriculate YR-ASB și YR-ASC, au fost radiate din registrul Autorității Aeronautice Civile Române (AACR), iar compania britanică care le-a achiziționat a început dezmembrarea acestora.

» ☝🏼 Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acces la versiunea fără reclame a site-ului. Abonează-te acum!nou

Operațiunea are loc în fața hangarului TAROM, unde avioanele au fost parcate pentru o perioadă lungă de timp. Un al treilea Airbus A318, înmatriculat YR-ASD, este și el parcat acolo, însă este neclar dacă și acesta va fi sau nu dezmembrat.

Soarta celui de-al patrulea Airbus A318, înmatriculat YR-ASA și aflat încă în serviciul comercial până la finalul lunii octombrie 2024, este neconfirmată în acest moment, deși și acesta a fost cumpărat de compania britanică de la TAROM.

Dezmembrarea constă în îndepărtarea componentelor care sunt compatibile cu alte avioane de tipul Airbus A318, A319, A320 și A321, urmând să fie recomercializate pe piață. Totuși, majoritatea secțiunilor din fuzelajul acestor avioane vor fi, cel mai probabil, reciclate.

Acum doi ani, pe aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București, a mai fost dezmembrat unul dintre cele patru Boeinguri 737-300 cumpărate de Sky One de la compania aeriană de stat.

După vânzarea celor patru Airbusuri A318, TAROM mai rămâne în flotă cu 14 avioane, dintre care active mai sunt doar zece, iar până în anul 2027 va putea opera maximum 14 avioane, detalii aici.

De asemenea, compania aeriană de stat are în plan și vânzarea celor patru Boeinguri 737-700NG pe care le deține și în a doua jumătate a anului 2025 ar urma să recepționeze primele Boeinguri 737 MAX.

Motivele care au determinat compania aeriană de stat să inițieze procesul de vânzare a unor active, explorând contextul și factorii economici care au contribuit la această decizie, au fost explicate aici.

» 🏢 Detalii complete despre compania aeriană TAROMnou

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

DATE HiSky: +18 mii de pasageri spre/dinspre New York în primele patru luni

Articolul următor

EXCLUSIV Noi detalii despre primele două Airbusuri A220 Animawings

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share