Aventuri
Îmi place

Primul Airbus A350 Lufthansa a fost introdus oficial (VIDEO & FOTO)

4 februarie 2017
14107 Vizualizări
0 Comentarii
citire în 6 minute
Primul Airbus A350 Lufthansa a fost introdus oficial (VIDEO & FOTO)

Joi, 2 Februarie, a avut loc ceremonia de botezare al primului A350 care s-a alăturat flotei Lufthansa. Avionul a fost recepționat de operator la finele lunii Decembrie 2016.

Evenimentul a avut loc în hangarul 1 al Lufthansa Technik de pe aeroportul din orașul bavarez München . La evenimentul care a început în jurul orei 17 (ora locală) au participat peste 2000 de invitați, fiind vorba despre parteneri ai operatorului, pasageri fideli (membri cu status HON Circle și Senator în programul de fidelitate Miles and More) dar și presa germană și internațională. BoardingPass a fost singura publicație din România invitată la acest eveniment unic.

Evenimentul a început cu un discurs al CEOului grupului Lufthansa, Carsten Spohr, iar apoi a fost urmat de Ministrul de Finanțe al Bavariei, un personaj care a creat o atmosfera frumoasă în hangar făcând lumea sa râdă cu glumele sale. Tom Enders, CEOul Airbus a fost prezent la acest eveniment de asemenea.

După discursurile oficialilor, cortina a fost înlăturată și din spatele ei și-a făcut apariția frumosul și fotogenicul A350, primul în livery Lufthansa, înmatriculat D-AIXA și botezat Nürnberg.

Modul organizat specific nemților nu a lipsit deloc de la acest eveniment. După ce s-a dat verde la turul aeronavei, vizitatorii au fost rugați să urce prin partea din spate a Airbusului. Acolo se aflau câțiva angajați care permiteau intrarea a numai 10 persoane odată la două minute. Împreună cu Alexandru, am fost printre primi care am intrat în avion. Am fost întâmpinați de un interior imaculat, nuanțele de culoare prezente în cabina Airbusului A350 diferă față de cele pe care le regăsim în Airbusurile A380 sau Boeingurile 747 Lufthansa. Designul interior al acestui nou membru al flotei Lufthansa lasă o impresie de maturitate a brandului și te face pur și simplu să-ți dorești sa zbori cât mai mult.

Citește și  Biletele pentru zborul special cu Airbus A350 Lufthansa s-au vândut în numai câteva minute

Cabina Economy are un layout 3-3-3 cu un total de 224 de locuri. Culoarea scaunelor din această clasa este o nuanță de albastru deschis.

În Premium Economy regăsim 21 de scaune în layout 2-3-2 învelite într-un material textil de culoare gri.

Clasa Business oferă 48 de locuri, scaunele sunt în layout 2-2-2, cu mențiunea ca locurile de la geam nu au acces direct la culoar. Toate scaunele din Business Class se transformă în pat complet plat. Pasagerilor le este oferit un sistem IFE care dispune de un display generos, fără o telecomandă precum regăsim în alte configurații Business, însă pentru a ușura navigabilitatea, călătorii pot să descarce „Lufthansa Companion App”, aplicație cu care aceștia pot controla sistemul de divertisment. Tot în cabina destinată clasei Business regăsim și un minibar de unde pasagerii se pot servi cu diferite băuturi și gustări.

Citește și  Transportatorul Swiss ar putea renunța la zborurile pe distanțe scurte din Geneva

În timp ce invitații au făcut turul aeronavei, pe scena amplasată în centrul hangarului lumea a putut savura un concert cu muzică live, având la dispoziție de asemenea multă mâncare și băuturi.

De la livrarea sa din Decembrie și până acum, primul A350 în livery Lufthansa a efectuat mai multe zboruri de pregătire a echipajelor, însă primul zbor comercial va avea loc în 10 Februarie pe ruta Munchen – Delhi.

Tur exterior Airbus A350 Lufthansa

Tur interior Airbus A350 Lufthansa

Lufthansa a comandat 25 de aeronave de acest tip, a doua va fi livrată în 24 Februarie, și alte 6 până la finele acestui an. Primele 10 dintre ele vor fi alocate bazei din Munchen, urmând să înlocuiască treptat flota curentă de Airbusuri A340 a operatorului.

Mai multe fotografii de la acest eveniment regăsiți pe pagina de Facebook.

Mulțumesc Lufthansa pentru invitație. 🙂

Ți-a plăcut acest articol? Arată-le și prietenilor tăi, sharing is caring!

Gabriel Bobon

Fondator al siteului BoardingPass.ro; Pasionat de internet, călătorii, aviația comercială, fotografie, fan Apple. A zburat cu cele mai mari avioane comerciale, Airbus A380 (Lufthansa), Boeing 747-8I (Lufthansa), Boeing 777 (Air France și Emirates), Boeing 787 (LATAM, Air France și LOT), Boeing 767 (Delta) și Airbus A350-900 (Finnair). Îi poți urmări istoricul zborurilor pe JetItUP.com.

511 postări
37 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *