Știri
Îmi place

Profitul Ryanair s-a dublat în trimestrul patru din 2015 datorită majorării numărului de pasageri şi a declinului preţului petrolului

2 februarie 2016
3939 Vizualizări
0 Comentarii
citire în 3 minute
Profitul Ryanair s-a dublat în trimestrul patru din 2015 datorită majorării numărului de pasageri şi a declinului preţului petrolului

Cea mai mare companie aeriană low cost din Europa a anunţat că va returna investitorilor 800 milioane de euro (868 milioane de dolari) prin răscumpărarea de acţiuni, transmite Bloomberg.

Profitul după taxe a urcat la 103 milioane de euro în ultimele trei luni din 2015, de la 49 milioane de euro în perioada similară din 2014, în timp ce numărul de pasageri a crescut cu 25%, la 20 de milioane, a anunţat luni compania irlandeză. Analiştii se aşteptau la un profit de 118,2 milioane de euro.

Ryanair va începe în 5 februarie răscumpărarea de acţiuni şi după finalizarea procesului valoarea sumei returnate investitorilor în ultimii opt ani va depăşi patru miliarde de euro. Recent, Ryanair a anunţat că a transportat anul trecut un număr record de pasageri, depăşind pentru prima dată pragul de 100 de milioane, pe fondul majorării cererii pentru vacanţe. Numărul de pasageri transportaţi în 2015 a crescut cu 17%, la 101,4 milioane, de la 86,4 milioane în 2014.

Citește și  Zeci de pasageri ai unui zbor Eurowings au ratat îmbarcarea datorită grabei pilotului

Factorul de încărcare (cât de multe scaune sunt ocupate la fiecare zbor) a urcat cu 10 puncte procentuale în ultimii doi ani, la 92%, chiar dacă Ryanair şi-a majorat capacitatea cu 33%, în urma extinderii rutelor şi a avioanelor.

Recent, Ryanair a revizuit în creştere cu 25% estimările privind profitul anual, la 1,175 – 1,225 miliarde de euro, faţă de 940 – 970 milioane de euro previzionat anterior.

Compania Ryanair, prezentă şi pe piaţa din România, se aşteaptă în 2016 la o creştere a rezervărilor pe principalele sale pieţe, cum ar fi Danemarca, Germania, Italia, Polonia, Spania şi Marea Britanie. Pentru a face faţă cererii în creştere, Ryanair a comandat 183 de avioane Boeing 737-800, care au fost livrate în perioada 2014 – 2018, şi 200 de aeronave Boeing 737 Max 200s, ce vor fi aduse în perioada 2019 – 2023.

Citește și  După 30 de ani în cadrul companiei, Directorul de Operațiuni al Ryanair și-a dat demisia

agerpres.ro

Ți-a plăcut acest articol? Arată-le și prietenilor tăi, sharing is caring!

BoardingPass

348 postări
0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *