FLYONE va inaugura la sfârșitul anului 2024 a treia sa rută regulată operată de la aeroportul din capitala Republicii Moldova spre Marea Britanie.
Compania aeriană moldoveană va zbura regulat de la hubul său din Chișinău spre aeroportul din Manchester (Marea Britanie) începând cu data de 20 decembrie 2024.
FLYONE va opera această nouă rută cu o frecvență de un zbor pe săptămână, în fiecare zi de vineri, iar Manchester este al treilea aeroport din Marea Britanie către care aceasta zboară, după Londra Luton și Londra Stansted.
Biletele de avion pentru aceste zboruri pot fi deja achiziționate de pe site-ul companiei aeriene, iar prețurile încep de la 115 euro/segment, respectiv de la 230 euro pentru o călătorie dus-întors.
În prezent, nicio altă companie aeriană nu operează sau și-a anunțat intenția de a opera zboruri comerciale regulate între Chișinău și Manchester.
Compania FLYONE și subsidiara sa, FLYONE Armenia, operează zboruri regulate și neregulate (charter) de la cele două huburi, din Chișinău și din capitala Armeniei.
Din capitala Republicii Moldova, compania FLYONE zboară regulat spre peste 25 de destinații, în timp ce subsidiara FLYONE Armenia zboară din Erevan spre peste 20 de destinații.
Compania FLYONE are o subsidiară și în România, numită FLYONE Airlines, care are în flotă două Airbusuri de tip A321 și un Airbus A320.
Compania FLYONE a început în 2024 să opereze zboruri neregulate (charter) de la șase aeroporturi românești spre destinații sezoniere din Egipt, Grecia, Spania și Turcia.
» 🏢 Detalii complete despre compania aeriană FLYONE Airlinesnou
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.