TAROM a decis să suspende pe o perioadă nedeterminată zborurile dintre capitala României și aeroportul din Satu Mare.
Compania aeriană de stat nu va mai opera zboruri comerciale regulate între aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București și aeroportul din Satu Mare.
Potrivit datelor din sistemul de rezervări, ultimul zbor al companiei TAROM de pe această rută disponibil pentru rezervări este cel din data de 25 martie 2026.
Compania aeriană de stat zboară, în prezent, între capitala României și aeroportul sătmărean de două ori pe săptămână, în fiecare luni și miercuri, după ce în ultimii ani a tot redus frecvența de operare.
De la finalul lunii martie 2026, TAROM va mări frecvența de operare a zborurilor dintre București și Baia Mare, de la patru la șase zboruri pe săptămână, conform 2Mnews.
În primele trei trimestre din anul 2025, TAROM a operat 142 de zboruri regulate între București și Satu Mare și a transportat 6.325 de pasageri, conform datelor analizate de BoardingPass.
Cu un an înainte, în perioada ianuarie – decembrie 2024, între capitala României și Satu Mare au fost operate 164 de zboruri și au fost transportați 7.630 de pasageri.
Astfel, gradul mediu de ocupare a zborurilor, operate cu avioane de tip ATR 72-600 care pot transporta 72 de pasageri, a fost de 63% în primele nouă luni din 2025 și 65% în 2024.
În 2025, aeroportul din Satu Mare a înregistrat 94.110 pasageri, cu 116 mai puțini decât Baia Mare, și s-a situat pe locul 15 la nivel național, detalii aici.
Ruta regulată dintre București și Satu Mare este cea mai lungă rută internă și este una dintre puținele pe care compania aeriană de stat nu a avut concurență.
După retragerea TAROM de la Satu Mare, aeroportul va rămâne cu o singură rută regulată, cea a Wizz Air spre aeroportul Luton din Londra (Marea Britanie).
În ultimii ani, compania aeriană de stat a renunțat la mai multe rute regulate, operate anterior spre Barcelona (Spania), Viena (Austria), Munchen (Germania) și Londra (Marea Britanie).
» 🏢 Detalii complete despre compania aeriană TAROMnou
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.











