TAROM va opera zboruri cu maximum 14 avioane până în 2027

Avioane TAROM / Foto: BoardingPass

Compania aeriană deținută de statul român va avea în următorii ani o flotă redusă, aceasta putând opera maximum 14 avioane, potrivit planului de restructurare.

Planul de restructurare a TAROM a fost aprobat de autoritățile de la UE în primăvara acestui an, iar implementarea acestuia se va întinde pe o perioadă de câțiva ani, detalii aici.

În perioada în care TAROM beneficiază de ajutor de stat, rețeaua de rute a companiei nu va putea fi extinsă. Această măsură are ca scop evitarea creării unei concurențe neloiale pentru ceilalți jucători din piața aviatică.

» ☝🏼 Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acces la versiunea fără reclame a site-ului. Abonează-te acum!nou

Planul de restructurare include și o simplificare și o reducere a flotei de avioane. Astfel, opt dintre cele 18 avioane actuale vor fi retrase din serviciul comercial și vor fi vândute în următorul an și jumătate.

Avioanele care vor părăsi flota companiei aeriene de stat sunt patru de tip Airbus A318 și patru Boeinguri 737-700NG, iar vânzarea acestora este așteptată să aducă în conturile TAROM câteva zeci de milioane de euro.

Aceste venituri vor acoperi circa 50% din suma de aproape 78 de milioane de euro cu care compania aeriană deținută de statul român trebuie contribuie la propriul plan de restructurare.

Totuși, succesul vânzării acestor avioane nu este garantat. Unele dintre ele sunt sub ipotecă la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), ca garanție pentru o parte din datoria considerabilă pe care TAROM o are față de aceasta.

Ca parte a planului de restructurare aprobat, în următorii ani compania aeriană de stat ar urma să își mărească flota cu maximum patru avioane, de tip Boeing 737 MAX 8.

Pentru două dintre aceste avioane a fost semnat un contract de leasing cu o entitate deținută de statul chinez la jumătate acestui an, detalii aici, însă livrarea avioanelor va avea loc abia în a doua jumătate a anului 2025.

În următoarea perioadă, TAROM ar urma să mai închirieze alte două avioane de același tip, iar dacă avioanele vor fi livrate, până la finalul anului 2026 compania aeriană de stat ar urma să opereze zboruri doar cu avioane produse de ATR și Boeing.

Astfel, flota sa ar urma să numere 14 avioane: două ATR-uri 72-500, patru ATR-uri 72-600, patru Boeinguri 737-800NG și alte patru Boeinguri 737 MAX 8.

În prezent, doar 12 dintre cele 18 avioane din flota companiei aeriene de stat sunt active, restul de șase sunt în proces de mentenanță de o perioadă de timp semnificativă, iar trei dintre cele patru Airbusuri A318 au fost deja retrase din serviciul comercial.

» 🏢 Detalii complete despre compania aeriană TAROMnou

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

airBaltic va zbura de la Riga (Letonia) la Cluj Napoca din mai 2025

Articolul următor

HiSky și Azerbaijan Airlines renunță în septembrie 2024 la rute de la București

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share