Sindicatul Unit Tarom (SUT) solicită susținerea unor activități de donații și subscripție publică de acțiuni pentru salvarea companiei aeriene TAROM.
„În 18 septembrie 2023, compania TAROM ar fi trebuit să serbeze cei 69 de ani de la înființare. Din păcate, de 33 de ani, aproape jumătate din viața acestei companii a fost sub semnul așa ziselor restructurări făcute de guvernele României, sub toate culorile politice, niciuna reușită. Intrarea în cel de-al 70-lea an de viață este umbrită de nereușitele conducerilor politice, incompetența instituțională și a statului eșuat”, susțin reprezentanții Sindicatul Unit TAROM, într-un comunicat remis AGERPRES.
„Constatăm cu tristețe că istoria de aproape 70 de ani a companiei nu mai este de mult în mâinile noastre, a angajaților, ci a politicienilor statului eșuat. Dacă timp de decenii brandul TAROM şi-a câștigat prin oamenii săi, angajații profesioniști ai TAROM, un loc binemeritat în istorie reprezentând cu mândrie România, am ajuns în situația în care cel mai probabil vom pieri în neantul istoriei ca și multe alte companii de stat românești închise de incompetentele conducerii politice,” adaugă sindicatul.
În acest context, sindicatul angajaților companiei solicită public tuturor membrilor de sindicat, angajați și foști angajați și totodată tuturor cetățenilor României, care încă mai cred în brandul TAROM, să susțină renașterea acestei companii, potrivit AGERPRES.
Astfel, în perioada următoare sindicatul va susține o activitate de donații pentru salvarea acestei companii și una de subscripție publică de acțiuni în vederea ajutorării companiei.
„Forma donațiilor, conturile și Prospectul de emisiune vor fi publicate conform legislației în vigoare. Dai 1 RON! Salvezi TAROM!”, se menționează în comunicatul sindicaliștilor din TAROM, semnat de președintele SUT, Narcis Pascu.
Pe de altă parte, TAROM transmite un mesaj ferm de disociere față de un demers de donații publice inițiat de unul dintre sindicatele companiei.
„Datoria noastră este față de pasageri și de români în general, față de cei care aleg serviciile companiei și cărora suntem datori să le oferim tot ce avem mai bun în schimbul încrederii pe care o investesc în noi. Un demers menit să inverseze acest raport nu este nici util, nici binevenit. Compania TAROM trebuie să se reconsolideze și să se revitalizeze, urmând un plan clar de restructurare. și va reuși,” declară compania aeriană de stat.
„Acest demers nu reprezintă poziția TAROM. Mai mult decât atât, vorbim despre o acțiune publică inițiată într-un moment total nepotrivit. Este prima zi din anul cu numărul 70 al companiei TAROM. Este regretabil că acest moment aniversar este distorsionat de astfel de acțiuni,” se mai arată în comunicatul TAROM.
„Suntem într-un moment crucial în care TAROM se redefinește și are șanse să redevină, după o lungă pauză, o companie profitabilă, numai dacă definitivează procesul de restructurare care, la rândul său, urmărește în primul rând centrarea tuturor eforturilor noastre pe experiența pasagerilor noștri,” conclude aceasta.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.