Știri
Îmi place

Wizz Air a deschis cea de-a șasea bază operațională din România, pe Aeroportul Iași

6 iulie 2016
5714 Vizualizări
0 Comentarii
citire în 6 minute
Wizz Air a deschis cea de-a șasea bază operațională din România, pe Aeroportul Iași

Wizz Air, cel mai mare transportator aerian din România, a sărbătorit vineri, lansarea celei mai noi baze în Iaşi. Compania va aloca, pentru început, o aeronavă Airbus A320 pentru a deservi acestă nouă bază, urmând să opereze din 1 iulie 2016 cele cinci rute noi spre Larnaca, Bologna, Tel Aviv, Catania şi Roma Ciampino.
Deja deservit de companie, Iaşi devine cel de-al şaselea aeroport din România, cu bază operațională Wizz Air. Noua aeronavă creşte numărul de rute de la Iaşi la opt şi va tripla capacitatea la 265.000 pasageri în 2016. Compania speră că baza va stimula creşterea de locuri de muncă la nivel local în aviaţie şi turism, iar pasagerii vor avea acces la şi mai multe rute la preţ scăzut.
Zborurile pe cele mai noi rute din Iaşi spre Bologna, Catania, Larnaca, Roma Ciampino şi Tel Aviv au început pe 1 iulie 2016. Inițial, toate cursele vor fi operate de două ori pe săptămână, cu excepţia Iaşi-Bologna care va avea trei zboruri săptămânale. Frecvenţa spre Milano Bergamo a fost, de asemenea, mărită.

Biletele pentru rutele din Iaşi sunt disponibile de la preţuri de doar 109 RON şi pot fi rezervate pe wizzair.com.

Citește și  Wizz Air a transportat 6.000.000 pasageri din/ către Cluj-Napoca

Tamara Vallois, Head of Communications Wizz Air, a declarat la o conferință de presă la Iași: “Suntem încântați să sărbătorim acest eveniment important atât pentru regiune, cât și pentru Wizz Air. De la primul zbor Wizz din România în 2007, compania a democratizat călătoria cu avionul și a dezvoltat constant rețeaua de rute cu tarife scăzute din regiunile României, iar anunțul de azi subliniază încă o dată angajamentul nostru pentru țară. Am plasat Iașiul pe harta aviației în 2014, iar azi devine cel de-al șaselea aeroport din România unde stabilim o bază operațională. Noua bază va crea mai multe locuri de muncă în cadrul Wizz Air și la partenerii noștri locali și ne va permite să oferim și mai multe tarife scăzute în România. În calitate de cea mai mare companie aeriană din România facem eforturi pentru a oferi cele mai mici tarife și servicii de excepție la bord, iar echipajul nostru este nerăbdător să vă întâmpine cu un zâmbet.

Marius Bodea, Președintele C.A. al Aeroportului Internațional Iași, a declarat la rândul său: „Astăzi este o zi importantă pentru evoluția Aeroportului Iași, dar si pentru întreaga regiune de Nord-Est. Pe langă alocarea unei aeronave și creșterea conectivității cu noi orașe europene, deschiderea bazei Wizz Air la Iași demonstrează încă o dată că am realizat o investiție importantă pentru comunitate, înseamnă totodată stabilitate și dezvoltare, întrucât compania Wizz Air dorește să investească aici pe termen lung. O bază aeriană este, până la urmă, fundația afacerii companiei, înseamnă, implicit, garanția dezvoltării economice a zonei noastre. Vorbim despre noi locuri de muncă, despre creșterea activităților din zona aeroportuară, efectele benefice ale noii baze operaționale reflectându-se inclusiv în zona serviciilor de turism, fiind o șansă în plus și pentru mediul de afaceri. Suntem deschiși oricărui parteneriat cu operatorii care doresc să vină la Iași pentru că nu putem vorbi de dezvoltare cu adevărat dacă nu reușim să creăm legături directe cu cât mai multe zone, dacă nu creăm diversitate, răspunzând astfel unor categorii socio-profesionale diferite. Multumim companiei Wizz Air pentru deschidere și încredere„.

Citește și  Wizz Air va deschide patru noi rute externe de pe Aeroportul Internațional Cluj până la sfârșitul anului 2016

Ți-a plăcut acest articol? Arată-le și prietenilor tăi, sharing is caring!

BoardingPass

355 postări
0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *