Companiile aeriene Aegean Airlines (Grecia) și Air Nostrum (Spania) sunt interesate să achiziționeze o parte din acțiunile companiei Croatia Airlines potrivit presei croate.
Guvernul de la Zagreb își dorește de câțiva ani să privatizeze compania aeriană croată care este pe pierdere de ani buni însă până acum a primit oferte care nu s-au materializat așadar procesul a fost reluat în acest an.
Luna trecută ministrul transporturilor și infrastructurii din Croația, Oleg Butkovic, a declarat că guvernul din care face parte intenționează să vândă cel puțin 70% din acțiunile companiei aeriene.
În urma acestui anunț, companiile aeriene Aegean Airlines și Air Nostrum și-au arătat interesul pentru a achiziționa o parte din acțiunile Croatia Airlines iar ofertele acestora vor fi analizate de oficialii guvernului și ai companiei aeriene. O decizie cu privire la cele două oferte va fi luată de aceștia până în iunie 2020.
Aegean Airlines, membră a Star Alliance alături, printre altele, de Croatia Airlines, și-a mai exprimat dorința de a prelua compania Croatia Airlines și în 2015 însă procesul nu a fost finalizat.
În ceea ce privește Air Nostrum, aceasta este o companie regională parte a grupului spaniol Iberia cu relații comerciale cu Croatia Airlines. În ultimii ani Air Nostrum i-a închiriat companiei croate avioane CRJ900 și CRJ1000.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.











