Un zbor Ryanair care a decolat luni după-amiază din București spre capitala Spaniei a revenit pe aeroportul Henri Coandă din București din cauza unei urgențe medicale.
Un avion al companiei Ryanair a decolat luni din București cu destinația Madrid la ora locală 15:22, însă 30 de minute mai târziu unul dintre piloții avionului a solicitat permisiunea de a reveni pe aeroportul de origine din cauza unei urgențe medicale.
Decizia de a reveni în capitală a fost luată în timp ce avionul companiei low-cost, un Boeing 737-800NG înmatriculat 0H-QEP, se afla la nord-vest de Drobeta Turnu Severin.
Acesta a aterizat pe pista 08L a aeroportului Henri Coandă aproximativ 40 de minute după decizia de a reveni în capitală, la ora 16:28.
Potrivit discuțiilor purtate de controlorii de trafic aerian cu unul dintre piloții avionului care opera acest zbor, un membru al echipajului de zbor are nevoie de îngrijiri medicale.
La ora publicării acestui articol este neclar dacă este vorba despre al doilea pilot aflat în cabina de pilotaj a avionului sau unul dintre cei patru însoțitori de bord.
După aterizare echipajele de urgență au urcat la bordul avionului.
Numărul pasagerilor care se aflau în avion este necunoscut, însă același avion va decola din nou din București spre Madrid la ora locală 19:55.
Zborul @Ryanair #FR2514 #București – Madrid operat luni după-amiază cu un @Boeing 737-800NG (9H-QEP) a revenit pe aeroportul de origine.
Motivul este momentan necunoscut. @RyanairPress pic.twitter.com/P0zft0VEs1
— BoardingPass (@BoardingPassRO) November 8, 2021
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.