BoardingPass.ro is for sale! Contact us

HiSky va zbura din Baia Mare spre Londra, Milano și Paris

Airbus A320 HiSky (YR-SKY)

Compania românească HiSky va opera din decembrie 2021 primele rute internaționale de pe aeroportul din Baia Mare.

Începând cu data de 18 decembrie 2021, compania aeriană va opera zboruri comerciale regulate pe ruta Baia Mare – Londra Stansted.

Zborurile dintre cele două aeroporturi vor fi operate în zilele de miercuri și sâmbătă.

Din 20 decembrie 2021 HiSky va zbura cu o frecvență de două zboruri pe săptămână din Baia Mare spre Milano Bergamo.

Această rută va fi operată în fiecare zi de luni și vineri.

Din 8 aprilie 2022, HiSky va zbura din Baia Mare și spre Paris BVA, însă frecvența zborurilor este momentan necunoscută.

La data publicării acestui articol niciuna dintre cele trei rute încă nu sunt încărcate în sistemul de rezervări al companiei HiSky.

În 18, respectiv 20 decembrie 2021 HiSky va inaugura și rutele Târgu Mureș – Londra Stansted și Târgu Mureș – Milano Bergamo, detalii AICI.

La fel ca și în cazul rutelor de la Târgu Mureș, HiSky va primi subvenții pentru operarea zborurilor din Baia Mare spre cele trei destinații, aproximativ 800 de mii de euro dintr-un total de 1,2 milioane de euro disponibile.

Pe lângă zborurile charter, singura rută operată regulat de la Baia Mare este cea spre București.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.



Urmărește BoardingPass.ro și pe Google News



Total
0
distribuiri
3 comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Un zbor Turkish Airlines a aterizat la București din cauza unei urgențe medicale

Articolul următor

Un zbor Ryanair spre Madrid a revenit la București din cauza unei urgențe medicale

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • a accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • a fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share