BoardingPass.ro is for sale! Contact us

Poliția a aplicat 75 de sancțiuni taxiurilor de la aeroporturile din România

Aeroportul Henri Coandă din București / Foto: BoardingPass

Poliţiştii de la Transporturi au aplicat amenzi în valoare de peste 21.000 de lei, în urma unei acțiuni de control privind legalitatea taxiurilor şi a mașinilor închiriate din zona aeroporturilor din România.

Au fost verificate 195 de autovehicule, legitimate 221 de persoane şi aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 21.295 de lei”, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), potrivit Agerpres.

Din totalul sancţiunilor, 21 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare.

Alte 46 de sancțiuni au fost acordate pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice şi încă opt pentru nerespectarea altor acte normative.

Totodată, pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege au fost retrase patru certificate de înmatriculare şi reținut un permis de conducere.

De asemenea, a fost constatată o infracțiune de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive”, arată sursa citată.

La activitățile de control au participat polițiști din cadrul structurilor de poliție transporturi, structurilor de poliție rutieră şi jandarmi.

Lista aeroporturilor unde au fost efectuate aceste controale nu a fost făcută publică.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Exclusiv TAROM operează zboruri cu însoțitori de bord detașați de la Blue Air

Articolul următor

Statul va căuta candidați externi pentru Consiliul de Administrație al CNAB

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • a accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • a fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share