Constructorul american Boeing a comunicat agenției guvernamentale Securities and Exchange Commission că nu va mai continua asamblarea modelului Boeing 747.
În ultimii ani, rapoartele privind stoparea programului Boeing 747 au fost foarte mult exagerate. În luna octombrie a anului 2014, la scurt timp după ce Delta Airlines a luat decizia de a retrage progresiv aeronavele Boeing 747 din flota sa, analiștii au declarat că sfârșitul era aproape pentru producția „Reginei Cerului”. La acea vreme, oficialii Boeing au respins orice idee în acest sens. „Există încă o mare cantitate de interes”, a declarat Eric Lindblad, vicepreședinte Boeing. „Astăzi stau în fața dumneavoastră și că spun că vom continua asamblarea modelului Boeing 747-8 pentru o perioadă nedefinită.”
Acum, Boeing a inversat această poziție, recunoscând că a transmis către Securities and Exchange Commission faptul că programul Boeing 747 ar putea să înceteze. „Combinația de provocări din domeniul producției, schimbarea internalizării aeronavelor nou construite, întârzierile în program, clienții și impactul furnizorilor precum și modificările factorilor de cheltuieli au creat o presiune semnificativă asupra rentabilității programului”, a declarat compania Boeing într-un raport de reglementare apărut recent. „Dacă nu putem obține suficiente comenzi, costurile producției și alte riscuri nu pot fi atenuate și am putea înregistra pierderi suplimentare semnificative. Așadar, am decis că vom stopa asamblarea unor noi aeronave din gama Boeing 747”.
În conformitate cu declarațiile din dosar, Boeing este în prezent are pe inventar un număr considerabil de B747 asamblate, dar fără cumpărător. Compania a mai declarat că a renunțat la planurile de a reveni la un program de producție a unui nou model 747 în fiecare lună. Boeing produce în prezent un avion „jumbo” la fiecare șase săptămâni și se va axa în curând pe un program ce va permite asamblarea unei aeronave odată la două luni. Din 1990, liniile de asamblare pentru familia B747 aduceau șase aeronave în fiecare lună.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.











