Wizz Air a suspendat zborurile dintre capitalele României și Emiratelor Arabe Unite până în a doua jumătate a lunii septembrie 2026.
Compania low-cost maghiară a decis să suspende zborurile dintre aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București și aeroportul principal din Dubai (Emiratele Arabe) pentru următoarele luni.
Potrivit datelor din sistemul de rezervări al Wizz Air, aceasta ar urma să reia zborurile regulate de pe această rută abia în data de 20 septembrie 2026.
Războiul din Orientul Mijlociu, care a debutat în 28 februarie, este în continuare la o intensitate ridicată, iar rachetele și dronele zboară în ambele părți ale Golfului Persic.
Cu toate acestea, cel puțin în Emiratele Arabe Unite, companiile aeriene au început să opereze tot mai multe zboruri în ultimele zile, în funcție de evoluția situației militare.
Din acest motiv, decizia Wizz Air este puțin stranie, iar compania aeriană abandonează, astfel, în Emirate cel puțin câteva mii de români care aveau bilete de retur spre România cu aceasta.
Public, compania low-cost maghiară nu a anunțat suspendarea zborurilor către Emiratele Arabe până în septembrie 2026, ci doar până în data de 15 martie 2026.
Până în data de 28 februarie 2026, Wizz Air operase un zbor pe zi între aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București și aeroportul principal din Dubai (Emiratele Arabe).
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.











