Aeroportul Otopeni va fi modernizat pentru Campionatul European de fotbal (schițe)

Reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București, societate care administrează cele două aeroporturi din capitală, au declarat pentru Pro TV că aeroportul Otopeni va fi modernizat în curând.

CNAB promite să renoveze spațiile publice, în special toaletele și zona de îmbarcare care a devenit mult prea aglomerată în ultima perioadă, și vor aduce schimbări și pe platforma aeroportului.

Conform directorului general al CNAB, Gabriel Stoe, vor mai fi create încă patru locuri de parcare pentru aeronave de categoria C, adică Boeing 737, Airbus A320 sau mai mici, în zona de nord a terminalului destinat zborurilor internaționale. Extinderea platformei va costa 2.6 milioane de euro şi ar urma să fie gata în 6 luni.

Schiță: BoardingPass

Pista 2 (08L/26R) a aeroportului Henri Coandă va fi și ea reabilitată în următoarea perioadă și-i va fi schimbat sistemul de balizaj. Aceasta va fi indisponibilă timp de 3 luni iar valoarea proiectului este de 20 de milioane de euro.

Oficialii CNAB mai afirmă că în perioada Campionatului Mondial de Fotbal din 2020 va fi funcțional și aeroportul Aurel Vlaicu din Băneasa.

Cel mai important ar fi funcţionalitatea aeroportului Băneasa, care până la sfârşitul anului, cel târziu în februarie 2020, acest aeroport să devină funcţional,” a declarat pentru Pro TV Gabriel Stoe, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București.

Suma alocată acestui proiect este de aproape 12 milioane de euro iar scopul lui va fi creșterea capacității de operare de la 50 de pasageri pe oră, la 300 de pasageri pe oră. În același proiect este inclusă și modernizarea interiorului aeroportului Băneasa. În prezent, din cele 4 zone de operare doar una este funcţională.

Sursă schițe: Pro TV

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

CFR a primit 3 oferte pentru proiectul de modernizare a liniei de cale ferată spre aeroport

Articolul următor

Blue Air va zbura din nou pentru LOT cu două Boeinguri 737-800NG

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share