Air India va zbura la finalul acestei săptămâni din Delhi spre București pentru a transporta spre India mai mulți cetățeni indieni.
Compania indiană va opera cele două zboruri spre București cu avioane de tip Boeing 787 Dreamliner.
Avioanele companiei indiene vor decola din capitala Indiei și Mumbai spre aeroportul Otopeni în noaptea dintre vineri și sâmbătă.
Dacă nu apar modificări, zborurile de retur, spre Delhi și Mumbai, vor decola din București în jurul orelor 9 și 12:00.
Potrivit autorităților indiene, Air India va transporta spre India cu cele două avioane cetățeni indieni care au reușit să ajungă din Ucraina în România în ultimele zile.
Air India avea planificate șase zboruri de repatriere din Delhi spre Kiev în zilele de 22, 24, 26, 28 februarie și 1 martie 2022, însă doar unul dintre acestea a fost operat.
Al doilea zbor Air India a decolat joi din Delhi spre capitala Ucrainei, însă s-a întors din zbor spre Delhi după ce spațiul aerian ucrainean a fost închis din cauza acțiunilor militare din această țară.
Ulterior restul zborurilor de repatriere spre Kiev au fost anulate din cauza faptului că spațiul aerian ucrainean a fost închis.
Aproximativ 20.000 de indieni, în principal studenți, sunt blocați în Ucraina, au declarat oficialii indieni.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.