BoardingPass.ro is for sale! Contact us

Airbus va construi și al șaselea BelugaXL; inițial au fost planificate cinci

Producătorul european de avioane a anunțat marți decizia de a construi și al șaselea avion BelugaXL. Inițial, în noiembrie 2014, Airbus a anunțat că vor fi produse doar cinci avioane de acest tip.

BelugaXL, avion special destinat transportului de componente Airbus, este construit pe fuzelaj de Airbus A330 și este propulsat de motoare Rolls Royce.

Primul avion BelugaXL a efectuat primul zbor în iulie 2018 iar acum este folosit pentru zboruri de certificare dar și pentru a valida compatibilitatea sa cu platformele de încărcare-descărcare a fabricilor Airbus din Europa. În luna februarie a acestui an, BelugaXL numărul 1 a efectuat cu succes un transport de la Hamburg la Toulouse a două aripi de Airbus A350 XWB.

Al doilea BelugaXL a fost vopsit în urmă cu câteva zile la Toulouse și, împreună cu primul, va intra în serviciul comercial până la finalul acestui an.

De asemenea, Airbus declară că până în 2023 cele șase BelugaXL vor fi operaționale și vor înlocui Airbusurile BelugaST care sunt acum în serviciul comercial al companiei. Cu toate acestea, Airbus adaugă că viitorul celor cinci BelugaST nu este încă stabilit deoarece acestea vor mai putea zbura încă 10-20 de ani însă este posibil ca acestea să efectueze zboruri cargo pentru clienți din afara grupului.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Avioanele BA vopsite în livery retro au transportat peste 50 de mii de pasageri

Articolul următor

Guvernul german va plasa în 15 aprilie o comandă pentru 3 Airbusuri A350

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • a accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • a fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share