Compania Airline Invest SA, prin care fostul proprietar Blue Air deținea compania aeriană, a intrat în insolvență.
Teodor Cristian Rada a controlat compania Blue Air prin Airline Invest SA, însă după executarea garanției de către Statul Român pentru neplata împrumutului, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a devenit acționar majoritar al acesteia.
Ulterior, în la începutul lunii iulie a acestui an, turoperatorul român Paralela 45 a solicitat la Tribunalul București intrarea în insolvență a companiei Airline Invest SA.
Ca parte în dosar s-a constituit și Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, conform portalului Instanțelor de Judecată.
La jumătatea lunii septembrie 2023, judecătorii au admis solicitarea de intrare în insolvență, iar Artemis Legal Insolvency SPRL a fost numit administrator judiciar., cu o remunerație de 5.000 lei din averea debitorului.
Datoria pe care Airline Invest SA o are față de Paralela 45 este necunoscută, însă turoperatorul are de recuperat de la compania aeriană Blue Air 651 de mii de lei.
La rândul său, ANAF are de recuperat de la Airline Invest SA un total de 5,79 milioane de lei, 5,78 milioane de lei fiind datorii pe care firma le are față de bugetul de stat, iar restul sumei reprezintă datorii față de bugetul asigurărilor sociale de stat și față de bugetul asigurărilor de sănătate.
Anul trecut, Airline Invest SA a avut o cifră de afaceri de 9,96 milioane de lei și o pierdere de 8,1 milioane de lei. În 2021, compania a raportat o cifra sa de afaceri în valoare de 24,4 milioane de lei și 25,8 milioane de lei profit.
Airline Invest SA este deținută, în prezent, de Statul Român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (75%) și Teodor Cristian Rada (25%).
Anterior preluării de către Statul Român, Airline Invest SA deținea 81,743% din acțiunile Blue Air Aviation SA, iar Teodor Cristian Rada și Mihai Cătălin Rada dețineau 18,248%, respectiv 0,009% din Blue Air.
Acum, 75% din acțiunile Blue Air Aviation SA sunt deținute de Statul Român prin AAAS, iar restul acțiunilor sunt deținute de Teodor Cristian Rada (23,809%) și Airline Invest SA (1,191%).
În a doua jumătate a lunii martie 2023, Tribunalul București a admis cererea companiei aeriene Blue Air de intrare în insolvență, detalii aici.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.