Alitalia a anunțat marți după-amiază că toate biletele și zborurile sale programate să aibă loc după data de 15 octombrie 2021 vor fi anulate.
14 octombrie 2021 este data la care compania Alitalia își va înceta activitatea comercială, iar o zi mai târziu, în 15 octombrie 2021, noua companie aeriană deținută de statul italian, ITA – Italia Trasporti Aereo, își va începe operațiunile.
Din această cauză, Alitalia a anulat toate zborurile sale programate să aibă loc după data de 14 octombrie 2021.
Pasagerii care au avut rezervări pe zborurile companiei Alitalia după data de 14 octombrie vor putea cere rambursarea contravalorii biletelor sau au opțiunea de a-și reprograma călătoriile pe alte zboruri Alitalia operate până în 14 octombrie, inclusiv.
Potrivit companiei aeriene, nu va fi posibilă reprogramarea biletelor pe zboruri operate de ITA din 15 octombrie, iar toți pasagerii afectați de aceste anulări vor primi mai multe detalii despre opțiunile disponibile prin e-mail.
Alitalia a zburat în România pe ruta Roma FCO – București până în ianuarie 2017, detalii AICI.
ITA – Italia Trasporti Aereo, noua companie aeriană deținută de statul italian, a obținut certificatul de operator aerian în Italia în 18 august 2021 și va pune în vânzare bilete pentru zborurile sale în data de 26 septembrie 2021.
ITA va avea inițial o flotă compusă din 52 de avioane dedicate zborurilor scurte, mediu și lung-curier, cu 31 mai puține decât are acum în flotă Alitalia. Numărul acestora se va dubla însă până în 2025.
Noua companie aeriană este în discuții cu Airbus, Boeing și companii de leasing cu privire la o posibilă comandă de avioane și analizează opțiunile disponibile pentru omogenizarea flotei.
O mare parte din aceste avioane vor fi preluate de la Alitalia și vor purta în continuare livery-ul companiei, însă lângă ușa principală de acces în avion va exista un abțibild prin care pasagerii sunt informați că zborurile sunt operate de ITA.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.