Un avion de mici dimensiuni deținut de o școală de piloți privată din Grecia este căutat de echipe de salvare și căutare coordonate de autoritățile elene.
Egnatia Aviation Flight Training College a anunțat pe pagina de Facebook duminică după-amiază că avionul de tip Diamond Katana DA20 înmatriculat SX-ABP care a decolat duminică dimineață în jurul orei 11:20 de pe aeroportul Kozani din Grecia este dat dispărut.
Potrivit presei elene, momentan nu se știe dacă la bordul avionul se afla un elev singur sau cu instructor iar căutările au fost întrerupte după câteva ore din cauza condițiilor meteorologice.
La misiunea de căutare aeriană de duminică după-amiază au participat elicoptere și un avion militar C-130 Hercules iar la sol au efectuat căutări echipe de poliție, jandarmi, pompieri și voluntari.
Școala Egnatia cu baze în Kavala și Kozani (Grecia) pregătește piloți individuali dar este și parteneră a programului de cadeți al companiei Wizz Air.
Alți clienți pe care Egnatia îi are sunt Aegean Airlines și Iraqi Airways.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.