AWACS-urile din flota NATO vor fi modernizate de Boeing

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și președintele Boeing International, Sir Michael Arthur, s-au întâlnit miercuri (27 noiembrie 2019) pe aeroportul Melsbroek din Bruxelles pentru a marca o investiție majoră în flota de aeronave de supraveghere aeriană AWACS.

Contractul NATO de 1 miliard de dolari atribuit americanilor de la Boeing are ca scop modernizare flotei de avioane AWACS (denumire oficială Boeing E-3 Sentry) astfel încât acestea să fie capabile să susțină în continuare misiunile Alianței până în 2035.

👋🏻 BoardingPass.ro e și pe LinkedIn, ne poți urmări și acolo.

AWACS-urile NATO au fost ochii noștri de pe cer, susținând operațiunile noastre timp de zeci de ani, de la patrularea cerului american după 11 septembrie până la operațiunile din Afganistan și ca parte a Coaliției Globale împotriva ISIS”, a declarat secretarul general.

Acesta a mai afirmat că în urma modernizării cele 14 aeronave AWACS deținute de NATO vor fi dotate cu funcții sofisticate de comunicații și conectivitate.

Potrivit oficialilor, 16 aliați NATO de ambele părți ale Atlanticului finanțează această modernizare care va fi efectuată de Boeing împreună cu alte companii din Europa și America de Nord.

AWACS-urle sunt un simbol al excelenței trans-atlantice, în ceea ce privește tehnologia și parteneriatul dintre Boeing, NATO și Europa”, a declarat Sir Michael Arthur, președintele Boeing International.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior
LOT E195 Embraer / Foto: Kuba Balcerski

Rute noi: Budapesta – Dubrovnik și Budapesta – Varna cu LOT din iunie 2020

Articolul următor

Certificatul de operator aerian al Școlii Superioare de Aviație a fost revocat (actualizat)

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share