Blue Air și AirConnect semnează un acord de codeshare

Boeing 737 MAX 8 Blue Air (YR-MXE) / Foto: Robert Camp

Blue Air și AirConnect au încheiat un parteneriat strategic de tip codeshare pentru a oferi opțiuni de călătorie extinse pasagerilor, atât pentru zboruri interne în România, dar și pentru cele regionale.

Pe baza Memorandumului de Înțelegere semnat, cele două companii aeriene vor lansa, începând cu 12 septembrie 2022, un parteneriat extins de tip codeshare cu scopul de a optimiza costurile, de a îmbunătăți conectivitatea și de a-și uni forțele pentru a explora sinergii suplimentare pe piața regională europeană cu plecare din București.

În cadrul acordului, Blue Air va transfera operarea unor rute interne și internaționale selectate din UE către AirConnect.

Controlul comercial și riscul pentru aceste rute rămân la Blue Air, care va continua să fie responsabilă de vânzări, marketing și asistență pentru clienți.

De asemenea, Blue Air se așteaptă să realizeze economii de costuri și raționalizări de peste 15-20% în cadrul cooperării, prin implementarea tipului de aeronavă ATR 72 pe serviciile regionale și de tip navetă.

La rândul său, compania AirConnect va fi responsabilă de controlul operațional.

AirConnect oferă o platformă eficientă din punct de vedere al costurilor pentru transportul acestui trafic și ne permite să continuăm să oferim un portofoliu amplu de rute și mai multe frecvențe atât pasagerilor noștri ce călătoresc pe rutele interne din România, cât și pasagerilor care se conectează prin baza noastră principală din București la piețele cheie ale Blue Air din Europa”, a declarat Cristian Rada, CEO Blue Air.

Suntem deosebit de încântați să începem un parteneriat cu Blue Air care ne permite să “AirConnectăm” mai bine și mai eficient regiunile. Pasagerii noștri vor beneficia imediat de un portofoliu extins cu destinații și de o mai bună conectivitate din aeroporturile secundare din România și, în curând, din afara țării”, a declarat Tudor Constantinescu, CEO AirConnect.

Cele două companii aeriene nu au făcut publică și lista rutelor care fac parte din acest acord de codeshare.



⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.



Total
50
distribuiri
un comentariu
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

Air Moldova va zbura din octombrie 2022 spre Tbilisi, Praga și Varșovia

Articolul următor

Incident Un zbor HiSky s-a întors în Cluj Napoca din cauza unei probleme tehnice

Articole similare

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
50
Share