Compania italiană Blue Panorama Airlines a suspendat în seara zilei de 26 octombrie 2021 toate operațiunile aeriene.
Informația cu privire la sistarea operațiunilor aeriene de către Blue Panorama și subsidiara sa Luke Air a fost oferită presei din Peninsulă de sindicatele Uiltrasporti, Filt Cgil și Fit Cisl, potrivit lagenziadiviaggi.it.
Situația financiară a companiei italiene a fost, deloc surprinzător, afectată grav de pandemie. Cu toate acestea, Blue Panorama s-a mai confruntat cu probleme financiare grave în ultimii zece ani.
În urma unei restructurări din 2017, Blue Panorama a fost achiziționată de grupul italian Uvet, lider în industria turismului din Peninsulă.
Potrivit site-ului propriu, compania opera zboruri regulate pe câteva rute interne în Italia, însă o mare parte a businessului Blue Panorama și a subsidiarei sale era focusat pe zborurile charter spre destinații de vacanță.
În octombrie 2019 compania a anunțat un rebranding în urma căruia Blue Panorama urma să devină Luke Air.
După mai multe amânări, în cele din urmă operațiunea de rebranding nu a mai avut loc, însă ulterior compania italiană a creat o subsidiară Luke Air.
În prezent Luke Air are în flotă două Airbusuri A330, din care doar unul este activ, cu care opera zboruri lung-curier charter din Varșovia și Praga spre destinații de vacanță pentru turoperatori din Polonia și Cehia.
Flota companiei Blue Panorama este compusă din opt Boeinguri 737-800NG, un Boeing 737-400 și încă un Boeing 737-300.
Până în după-amiaza zilei de miercuri, 27 octombrie, compania aeriană italiană nu a făcut nicio declarație cu privire la sistarea operațiunilor și este neclar când sau dacă ele vor fi reluate.
Blue Panorama și subsidiara sa, Luke Air, nu au avut operațiuni în România.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.