Carpatair a retras oficial din serviciul comercial ultimul său avion Fokker 100, ultimul avion civil de acest tip activ în Europa.
Ultimul Fokker 100 deținut de compania aeriană românească Carpatair a operat ultimul zbor comercial la începutul lunii noiembrie 2023, pe ruta Genova – Palermo.
Ulterior, avionul înmatriculat YR-FKB, ultimul Fokker 100 civil rămas activ în Europa, a fost retras din serviciul comercial și a fost vândut, însă numele cumpărătorului este necunoscut.
Aproape o lună mai târziu de la ultimul zbor comercial, ultimul Fokker 100 al Carpatair va fi mutat de pe aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara pe aeroport Woensdrecht din Țările de Jos.
Însă înainte de a decola de la Timișoara, Carpatair organizează miercuri, 29 noiembrie 2023, un eveniment special pentru angajații săi la salonul oficial al aeroportului timișorean.
Ultimul Fokker 100 Carpatair a fost asamblat în a doua jumătate a anului 1991, a intrat în flota companiei aeriene românești în vara anului 2005 și poate transporta 105 pasageri.
În urmă cu aproape o săptămână, penultimul avion de același care a făcut parte din flota companiei aeriene românești a fost mutat de la Arad pe același aeroport din Țările de Jos, detalii aici.
În locul ultimelor două avioane de tip Fokker 100 retrase recent din serviciul comercial, Carpatair a achiziționat două avioane de tip Airbus A319 și ar urma să mai cumpere și alte avioane de produse de Airbus.
Carpatair rămăsese ultima companie aeriană din Europa care a operat zboruri comerciale cu Fokker 100, însă două avioane de acest tip se mai află în continuare în flota guvernului slovac.
Compania aeriană Carpatair operează de mai mulți ani doar zboruri comerciale neregulate pentru clienții proprii și alte companii aeriene. În 2022 a fost cea mai profitabilă companie aeriană din România, detalii aici.
Istoricul flotei de avioane a companiei Carpatair poate fi văzut pe profilul acesteia.
» 🏢 Detalii complete despre compania aeriană Carpatairnou
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.