Urmărește-ne

Compania Națională Aeroporturi București are un nou director general

  1. BoardingPass.ro
  2. Știri
  3. Compania Națională Aeroporturi București are un nou director general
Foto: BoardingPass

Știri

Compania Națională Aeroporturi București are un nou director general

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) are începând de vineri, 29 ianuarie 2021, un nou director general dar și noi membrii în Consiliul de Administrație.

La „manșa” companiei care administrează cele două aeroporturi ale capitalei a fost numit în funcție Cosmin Peșteșan.

Înainte de a prelua această funcție Cosmin Peșteșan, în vârstă de 39 de ani, a fost director al direcției de siguranță și calitate a Romatsa.

Cu toate acestea, potrivit CV-ului său, Cosmin Peșteșan a ocupat diferite funcții în aviație începând cu 2012 și a absolvit în 2012, 2018 și 2019 mai multe programe de management și leadership aplicabile în aviația civilă la Academia de Aviație din Singapore.

Odată cu numirea în funcție a noului director general al CNAB aflăm și faptul că în 2020 compania a înregistrat pierderi în valoare de 120 de milioane de lei.

În ciuda efectelor majore pe care le-a avut pandemia asupra veniturilor companiei managerii și-au acordat prime salariale în valoare de milioane de lei în 2020.

Referitor la noile numiri, Cătălin Drulă, Ministru al Transporturilor, transmite printr-o postare pe Facebook următoarele:
Aeroporturile Otopeni și Băneasa au de astăzi la conducere profesioniști: un nou consiliu de administrație și un nou director general.

Compania Națională Aeroporturi București a avut pierderi de 120 de milioane de lei anul trecut. Desigur, pandemia a afectat major veniturile companiei, dar măsurile necesare de reducere a costurilor nu au fost aplicate. În condițiile unei reduceri a traficului și veniturilor cu 70%, s-au acordat prime salariale de milioane de lei în 2020.

Recent au apărut în spațiul public o serie de fotografii care arătau starea deplorabilă a interiorului clădirii.

I-am cerut noului director general Cosmin Peșteșan să se ocupe cu prioritate de aceste aspecte care ne fac de rușine principala poartă de intrare aeriană în țară.

În noul consiliu de administrație membrii sunt atât specialiști în aviație, cât și oameni cu profil solid în business, finanțe și audit.

Prioritar pentru ei este un plan solid de dezvoltare și finanțare a aeroportului, a noului terminal modern, care să aibă infrastructuri feroviare și rutiere de sec. 21 integrate.

Ne ținem de promisiuni și continuăm să ridicăm standardele în privința managementului companiilor de stat.

În 2020 cele două aeroporturi din capitală administrate de Compania Națională Aeroporturi București au înregistrat cumulat un trafic de 4.46 milioane de pasageri, cu aproape 70% mai puțin decât în 2019.

De asemenea, numărul de mișcări de aeronave (aterizări și decolări) au scăzut în 2020 cu 53% la un total de 67696.

Click pentru a comenta

Vrei să zici ceva?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mergi sus