Ziua a treia a ediției din 2023 a Dubai Airshow s-a încheiat, iar efervescența cu care au fost anunțate comenzi pentru avioane în prima zi s-a diminuat.
Dacă în prima zi a Dubai Airshow 2023 au fost anunțate comenzi pentru aproape 200 de avioane, în a treia zi efervescența a fost drastic diminuată.
Astfel, Airbus este singurul dintre cei patru mari producători de avioane comerciale care a înregistrat miercuri, 15 noiembrie 2023, înțelegeri cu companii aeriene.
În fapt, este vorba doar de un memorandum de înțelegere, anunțat de Ethiopian Airlines pentru achiziția viitoare a 11 Airbusuri A350-900XWB.
Așadar, înțelegerea dintre cele două entități nu modifică totalul de avioane pentru care Airbus a primit comenzi ferme în cadrul salonului aviatic de la Dubai.
De asemenea, Embraer, producătorul brazilian de avioane, este singurul dintre cei patru producători de avioane care nu a înregistrat comenzi în ediția din 2023 a Dubai Airshow.
În total, în ediția din 2023 a Dubai Airshow, Boeing a primit până acum comenzi pentru 214 de avioane de la șapte clienți, după cum urmează:
- SunExpress: comandă fermă pentru 45 de Boeinguri 737 MAX și opțiuni pentru a achiziționa alte 45 de avioane de același tip (13 noiembrie 2023);
- flyDubai: comandă fermă pentru 30 de Boeinguri 787 Dreamliner (13 noiembrie 2023);
- Emirates Airline: comandă fermă pentru 90 de Boeinguri 777X și cinci Boeinguri 787 Dreamliner (13 noiembrie 2023);
- Royal Jordanian: comandă fermă pentru patru Boeinguri 787 Dreamliner (13 noiembrie 2023);
- Royal Air Maroc: comandă fermă pentru două Boeinguri 787 Dreamliner (13 noiembrie 2023);
- SCAT Airlines: comandă fermă pentru șapte Boeinguri 737 MAX (14 noiembrie 2023);
- Ethiopian Airlines: comandă fermă pentru 11 Boeinguri 787 Dreamliner și opțiuni pentru a achiziționa alte 15 avioane de același tip (14 noiembrie 2023);
- Ethiopian Airlines: comandă fermă pentru 20 de Boeinguri 737 MAX și opțiuni pentru a achiziționa alte 21 avioane de același tip (14 noiembrie 2023);
Comenzile înregistrate de Airbus la salonul aviatic din Emiratele Arabe Unite în anul 2023 totalizează 40 de avioane:
- airBaltic: comandă fermă pentru 30 de Airbusuri A220 (13 noiembrie 2023);
- EgyptAir: comandă fermă pentru 10 Airbusuri A350 (14 noiembrie 2023).
ATR, producătorul european de avioane regionale, a înregistrat la Dubai Airshow 2023, o comandă pentru zece avioane:
- Abelo: comandă fermă pentru zece ATR-uri 72-600 și opțiunea pentru a achiziționa alte zece avioane de același tip (13 noiembrie 2023);
Dubai Airshow 2023 continuă și în 16 și 17 noiembrie 2023, însă șansele ca în ultimele zile ale salonului aviatic să fie anunțate noi comenzi sunt foarte reduse.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.