Fondul Proprietatea intenționează să vândă acțiunile pe care le deține în cadrul societății comerciale care administrează cele două aeroporturi din București.
Acționarii Fondului Proprietatea (FP) vor aproba în februarie 2024 vânzarea acțiunilor pe care FP le deține în mai multe companii din România, potrivit convocatorului AGEA planificată pentru 13 februarie 2024.
Printre entitățile în care FP deține acțiuni se numără și Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), societate comercială din care Fondul Proprietatea deține 20%.
Alături de Fondul Proprietatea, în acționariatul CNAB se mai află doar statul român, care deține 80% din acțiunile companiei prin Ministerul Transporturilor.
Conform convocatorului, vânzarea tuturor sau a o parte din deținerile deținute de Fondul Proprietatea ar putea fi făcută inclusiv prin ofertă publică sau prin intermediul uneia sau mai multor tranzacții private.
În ceea ce privește termenul, vânzarea ar putea avea loc în cursul exercițiului financiar 2024 care se va încheia la de 31 decembrie 2024.
„Orice decizie de a vinde sau nu va fi luată de Administratorul Fondului, acționând discreționar, și va depinde de orice oportunități disponibile și de condițiile relevante ale pieței”, se mai arată în document.
Fondul Proprietatea este administrat de Franklin Templeton International Services (Luxemburg) și are aproape 23 de mii de acționari, potrivit raportului făcut public de FP în prima jumătate a lunii decembrie 2023.
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a fost fondată în anul 2010 și administrează aeroporturile „Aurel Vlaicu” (Băneasa) și „Henri Coandă” (Otopeni) din București.
Din 2010 până în 2022, CNAB a raportat pierderi doar în anul 2020, -146,4 milioane de lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, iar anul trecut a avut o cifră de afaceri 955 de milioane de lei.
Profitul raportat de CN Aeroporturi București pentru anul 2022 a fost de aproape 304 milioane de lei, iar în același an compania a avut un număr mediu de 1.345 de angajați.
CNAB a înregistrat venituri de peste un milion de lei anual în anii 2017 (1.029.707.943 lei) și 2019 (1.041.135.217 lei), iar cel mai mare profit a fost raportat pentru anul 2018 (371.822.393 lei)
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.