Compania bulgară GullivAir care va opera zboruri charter lung-curier din România va începe în vara anului 2021 să zboare și regulat.
Potrivit unor informații primite pe surse, GullivAir va aduce în flotă până în iunie 2021 încă trei Airbusuri A330 care au zburat anterior pentru Turkish Airlines dar și câteva avioane regionale, cel mai probabil ATR-uri 72.
Din vara anului 2021 compania bulgară ar urma să zboare regulat din Sofia spre New York JFK, Toronto și Delhi însă va lansa și rute regionale din capitala Bulgariei, București și Cluj Napoca ar fi pe lista destinațiilor regionale către care GullivAir intenționează să zboare.
De asemenea, în 2021 este posibil ca un Airbus A330 GullivAir va fi în permanență alocat la Otopeni de unde va opera zboruri charter din țara noastră către mai multe destinații exotice, cum ar fi Maldive și Punta Cana însă ar urma să fie anunțate și altele.
Planurile companiei bulgare cu privire la zborurile comerciale regulate ar urma să fie anunțate oficial de GullivAir în săptămânile ce urmează și tot atunci vor fi puse în vânzare biletele.
În prezent GullivAir are în flotă un singur Airbus A330 (LZ-ONE) însă în perioada imediat următoare va mai recepționa încă unul.
Din 26 decembrie 2020 compania va opera mai multe zboruri charter din București spre Maldive și Punta Cana, detalii aici.
Informațiile din acest articol au apărut în exclusivitate pe grupul BoardingPass în 11 decembrie, alătură-te și tu grupului.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.