HiSky: 110 mii de pasageri transportați din martie până în octombrie 2021

Foto: Marius Gerber

HiSky continuă să crească și să-și mărească cota pe piața aviatică din România și R. Moldova. La finalul primului sezon de operare (martie – octombrie 2021), compania anunță că a transportat peste 110 de mii de pasageri.

Primul zbor comercial al HiSky a avut loc pe 5 martie 2021, iar de atunci numărul pasagerilor transportați a crescut exponențial în fiecare lună.

Advertisements

Spre exemplu, în prima lună de operare, HiSky a înregistrat un număr total de 1028 de pasageri, în aprilie – 2279, în mai – 6609, în iunie 15999, în iulie am depășit cifra de 25 mii de pasageri.

Recordul primelor 7 luni de zbor a fost doborât în luna august când HiSky înregistrat aproape 34 de mii de pasageri.

Două treimi din pasagerii companiei au fost înregistrați pe zborurile efectuate din și spre aeroporturile din România, iar o treime – din/spre Aeroportul Internațional Chișinău.

Aceste prime luni de operare au fost extrem de importante pentru HiSky. În această perioadă ne-am afirmat ca operator aerian în România și R. Moldova și le-am arătat pasagerilor că ne diferențiem pe piață: prin bună atitudine, prețuri atractive și siguranță în zbor. Următorul sezon de operare vine cu provocări noi legate de creșterea flotei și a numărului de baze operaționale în România. Am încredere în echipa noastră și știu că le vom face față”, declară Iulian Scorpan, directorul general HiSky.

În 2021, HiSky a efectuat zboruri charter de pe aeroporturile din Cluj, Iași, Satu Mare, Chișinău, Târgu Mureș, Oradea, Baia Mare și Suceava spre Hurghada, Antalya, Monastir, Sharm El Sheikh si Heraklion.

În prezent, HiSky operează zboruri regulate pe următoarele rute:

  • Cluj – Dublin (în fiecare zi de luni și joi);
  • Satu Mare – Paris (în fiecare zi de miercuri și duminică);
  • Iași – Dublin (în fiecare zi de luni și joi);
  • Chișinău – Dublin (în fiecare zi de miercuri și sâmbătă);
  • Chișinău – Paris (în fiecare zi de miercuri și duminică);
  • Chișinău – Frankfurt (în fiecare zi de sâmbătă);
  • Moscova – Chișinău (în fiecare zi de sâmbătă).

Prețurile și bilete pentru aceste zboruri sunt disponibile pe site-ul companiei aeriane.

HiSky are în prezent în flotă trei avioane: un Airbus A319 și două Airbusuri A320.

Advertisements
Total
1
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare
Total
1
Share