Certificatul de Operator Aerian (AOC) al companiei aeriene Just Us Air a fost suspendat temporar la cererea companiei.
Potrivit informațiilor obținute, compania aeriană Just Us Air nu se așteaptă ca în următoarele luni să opereze zboruri așadar a decis să solicite voluntar Autorității Aeronautice suspendarea temporară a certificatului său de operator aerian (AOC).
Just Us Air a fost fondată la începutul anului 2018 și după ce singurul Airbus A320 din flota a fost preluat înapoi de compania de leasing de la care a fost închiriat a mai rămas în flotă cu doar două avioane, un Airbus A319 și un A321.
În ultimele luni Just Us Air a operat câteva zboruri charter pentru Echipa Națională de Fotbal a României însă din informațiile primite compania are litigii de muncă cu angajații pe fondul neplății salariilor.
De asemenea, un mare turoperator din România se judecă la Londra cu Just Us Air pentru recuperarea unei garanții de aproximativ 600 de mii de euro achitată companiei aeriene pentru închirierea unui avion pentru sezonul de vară al anului 2020.
Din cauza pandemiei însă avionul nu a mai fost închiriat de turoperator iar acum acesta încearcă să-și recupereze cu ajutor instanțelor de judecată garanția achitată.
Pe de altă parte, recent Curtea Supremă din Irlanda a pus sechestru pe un avion din flota Air Moldova și i-a interzis decolarea spre Chișinău după ce Just Us Air a primit aviz favorabil pentru sechestru.
Compania moldovenească îi datorează companiei aeriene românești aproximativ 4.2 milioane de euro, mai multe detalii aici.
În trecut Just Us Air a zburat pentru mai multe companii aeriene din Europa și Orientul Mijlociu.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.