Lista țărilor din zona galbenă a fost actualizată (8 ianuarie)

Autoritățile române au actualizat vineri, 8 ianuarie, lista țărilor și regiunilor care sunt încadrate în zona galbenă.

Noua listă intră în vigoare sâmbătă, 9 ianuarie, și include 50 de țări și teritorii. Dintre acestea o mare parte o reprezintă țări din Europa.

Advertisements

În ceea ce privește schimbările, în lista țărilor din zona galbenă au fost reintroduse printre altele și Franța, Irlanda, Malta și Spania și a fost eliminată Ungaria.

Zborurile din și către țările și regiunile din Europa aflate în lista galbenă nu vor fi suspendate.

Pasagerii care sosesc în România din țările prezente în lista galbenă sunt obligați să stea în carantină timp de 14 zile în timp ce cei care vor petrece în țara noastră maxim 3 zile vor fi scutiți de carantină dacă prezintă un test Covid-19 negativ.

Pe lângă acestea, autoritățile române au decis în urmă cu o săptămână și următoarele excepții de la carantină:
– sunt exceptate de la măsura de carantină persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la intrarea în țară;
– sunt exceptate de la măsura carantinării instituită în conformitate cu prevederile legii 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, persoanele care au avut contact cu un caz confirmat pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, dacă se dovedește prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms, că acestea au avut cel puțin un test pozitiv în ultimele 90 de zile anterioare producerii contactului și au trecut cel puțin 14 zile de la data primului test pozitiv și până la data contactului.

Citește și  Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată (16 septembrie)

De asemenea, alte categorii de persoane care sunt exceptate de la măsura carantinei sunt: șoferii mașinilor de marfă, piloții, mecanicii de locomotivă sau membri ai Parlamentului European.

Lista completă a țărilor și regiunilor din zona galbenă (2 pagini)

Lista State cu risc epidemiologic ridicat_08.01.2021
Advertisements
Total
36
distribuiri
2 comentarii
Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare
Total
36
Share