Extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Baia Mare sunt în grafic, termenul de finalizare al acestora fiind anunțat a fi în intervalul august – septembrie 2016.
Până la această dată, s-a realizat asfaltarea căii de acces către aeroport (drum comunal către Bozânta Mare) și se lucrează în continuare la devierea râului Băița, fiind deja finalizată în proporție de 95%. Între timp, constructorul care efectuează lucrări la Aeroportul Internațional Baia Mare a anunțat că a început deja procedura de realizare și extindere a pistei de aterizare / decolare.
Dorin Buda, directorul Aeroportului Baia Mare a spus că „în perioada următoare se vor realiza excavări pentru prelungirea pistei cu 360 de metri și se vor lucra la rigolele de pe lungimea pistei. De luni, 4 iulie, s-a început și turnarea stratului de asfalt, operațiune care va fi începută din partea vechii porțiuni de pistă”.
Odată ce lucrările vor fi terminate, Aeroportul Internațional Baia Mare va fi operațional, reluându-se cursele TAROM. Din informațiile noastre am înțeles că nu este exclus ca Aeroportul Internațional Baia Mare să fie tranzitat și de companii low-cost.
„Am primit din partea celor de la UAC o solicitare care privește darea unui aviz de principiu pentru realizarea, pe cheltuiala lor proprie, a unei căi de rulare de la pista aeroportului până la fabrica pe care ei o realizează în zona Aeroportului Baia Mare. Astfel, vor fi puse în funcțiune și liniile de tip Cargo”, a mai adăugat Dorin Buda.
După ce modernizarea pistei va fi efectuată, vor fi amplasate echipamentele radio-navigație și ILS-ul, instrumente de navigație ce vor permite efectuarea de zboruri internaționale.
Foto: Dorin Buda
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.