Știri
Îmi place

Malindo Air a operat primul zbor comercial al unui Boeing 737 Max 8

27 mai 2017
4763 Vizualizări
0 Comentarii
citire în 2 minute
Malindo Air a operat primul zbor comercial al unui Boeing 737 Max 8

Compania aeriană Malindo Air din Malaezia a operat luni, 22 Mai, primul zbor comercial din lume al unui Boeing 737 MAX 8, zborul OD803 cu plecare din Kuala Lumpur către Singapore.

Aeronava, înmatriculată 9M-LRC, dispune de 180 de locuri într-o configurație economică. De asemenea, primul Boeing 737 MAX 8 al operatorului este vopsit cu noul branding al companiei Batik Malaysia.

Directorul executiv al Malindo Air, Chandran Rama Muthy, a declarat pentru FlightGlobal, în timpul zborului, că vor primi în anul 2017 patru Boeinguri 737 MAX 8, dar și alte șase aeronave în 2018. Acestea vor completa flota curentă de 29 Boeinguri 737NG și 15 ATRuri 72-600.

Primul zbor comercial Boeing 737 MAX 8 Malindo Air // Foto: AirwaysMag

Într-o declarație, același oficial a mărturisit: „Suntem încântați să fim prima companie aeriană din lume care recepționează și operează zboruri comerciale cu o aeronavă Boeing 737 Max 8. Boeingul 737NG a ajutat compania Malindo Air să crească, iar acum credem că avionul 737 MAX va deveni elementul central al flotei noastre. Aceasta nouă aeronavă ne va permite să ajungem la distanțe și mai mari, care cu siguranță vor ajuta la dezvoltarea turismului țării noastre”.

Citește și  Zborul TAROM RO332 Stockholm - București a aterizat astăzi de urgență la Varșovia

În urmă cu câteva luni, disputa pentru titlul de client de lansare al modelului Boeing 737 MAX se dădea între operatorii low-cost Southwest Airlines și Norwegian, în cele din urmă s-a dovedit că operatorul Malindo Air a fost privilegiat să recepționeze primul Boeing 737 MAX 8.

Interiorul Boeingului 737 MAX 8 Malindo Air // Foto: AirwaysMag

Ți-a plăcut acest articol? Arată-le și prietenilor tăi, sharing is caring!

Andra

1 postări
0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *