Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova a emis Certificatul de Operator Aerian pentru Polaris, o nouă companie aeriană lansată peste Prut.
Polaris Aviation Group a trecut de procesul de certificare, iar Autoritatea Aeronautică din Republica Moldova a emis acesteia marți, 27 octombrie 2026, Certificatul de Operator Aerian.
Operațiunile comerciale se vor desfășura sub denumirea Polaris, iar zborurile vor fi efectuate de noua companie aeriană moldovenească cu un avion Airbus A321, înmatriculat ER-PAG.
Odată cu obținerea documentelor și aprobărilor necesare pentru operarea zborurilor comerciale, Polaris a lansat oficial și site-ul său, alături de prima rută regulată.
Debutul operațiunilor aeriene ale Polaris va avea loc în data de 5 noiembrie 2026, dată la care compania aeriană va inaugura prima sa rută, operată între Chișinău și Istanbul (Turcia).
Pe site-ul Polaris mai apar ca destinații Paris CDG (Franța), Berlin (Germania), Roma (Italia) și Londra (Marea Britanie), însă pentru aceste rute nu pot fi încă rezervate bilete de avion.
Noua companie aeriană precizează într-un anunț oficial că flota sa va fi suplimentată cu alte două avioane produse de Airbus, de tip A320 și A321, însă nu precizează când acesta se va alătura flotei.
Polaris este a patra companie aeriană activă în Republica Moldova care operează zboruri comerciale regulate de transport pasageri, alături de FLYONE, HiSky și SkyUp.
Abonează-te la BoardingPass Plus
Deții deja un abonament BoardingPass Plus?
⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.











